Un eveniment dedicat educației a avut loc recent în localitatea Hosman, comuna Nocrich, reunind reprezentanți ai administrației locale, ai societății civile și ai autorităților județene. Manifestarea a pus în prim-plan importanța educației ca pilon esențial al unei societăți sănătoase și responsabile.
Subprefectul județului Sibiu, Florian Giubega (PSD), a transmis un mesaj de apreciere pentru organizatori și pentru autoritățile locale implicate. Acesta a felicitat Asociația Elijah pentru activitatea constantă desfășurată în sprijinul educației și al comunității, subliniind impactul pozitiv pe care astfel de inițiative îl au asupra dezvoltării locale.
„Astfel de inițiative arată cât de mult poate schimba binele făcut cu perseverență și viziune”, a transmis subprefectul, evidențiind rolul organizațiilor civice în completarea eforturilor administrației publice.
De asemenea, Florian Giubega a apreciat sprijinul acordat de primarul comunei Nocrich, Mușoaie Adrian, și de Consiliul Local, arătând că parteneriatul dintre administrația publică locală și organizațiile neguvernamentale este esențial pentru dezvoltarea comunităților.
Subprefectul a subliniat importanța prezenței și implicării reprezentanților administrației locale și centrale la astfel de evenimente, considerând că acestea transmit un mesaj clar de responsabilitate, respect și interes față de nevoile comunităților locale, dar și față de obiectivele naționale.
„Ca subprefect al județului, consider că este datoria noastră să susținem constant inițiativele care investesc în oameni, în educație și în viitor”, a mai declarat Florian Giubega.
Evenimentul de la Hosman a fost apreciat de participanți ca un exemplu de bună practică în colaborarea dintre autorități și societatea civilă, în beneficiul educației și al comunității locale.








