0.2 C
Sibiu
joi, 22 ianuarie, 2026

TNRS prezintă premiera „Dincolo de uitare”, un spectacol de Cosmin Stănilă

Știri din Județ

Publicitate
Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) invită publicul la avanpremiera și premiera spectacolului „Dincolo de uitare”, o nouă producție semnată de regizorul Cosmin Stănilă. Avanpremiera va avea loc în 7 februarie, iar premiera este programată pentru 8 februarie, de la ora 17:00, la Sala Studio.

Spectacolul îi are în distribuție pe actorii Diana Lazăr și Radu Costea și aduce în prim-plan o poveste emoționantă despre relația dintre o mamă și fiul ei, pusă la încercare de o boală nemiloasă. Ioana Dobrescu, o actriță cunoscută, este diagnosticată cu demență, iar fiul său, Cristi, decide să se întoarcă acasă pentru a avea grijă de ea, renunțând la propria viață. Înfruntată cu umor și curaj, boala devine prilej de reflecție asupra grijii, iubirii și demnității umane.

Directorul general al TNRS, Constantin Chiriac, subliniază importanța acestei producții în repertoriul teatrului:
„Mă bucur că putem oferi publicului ocazia să descopere această creație semnată de Cosmin Stănilă, cu doi actori remarcabili, Diana Lazăr și Radu Costea, într-un spectacol care vorbește despre demnitate, iubire și nevoia de a rămâne aproape de celălalt atunci când viața devine greu de dus. Un spectacol care are umor, lumină, are poezie și multă, multă normalitate. Vă invit la Sala Studio, la avanpremiera din 7 februarie și la premiera din 8 februarie.”

Biletele pentru „Dincolo de uitare” sunt disponibile online, pe www.tnrs.ro, precum și la Agenția Teatrală din Sibiu.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri