Privită din Transilvania, Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859 apare în presa românească nu doar ca un fapt politic consumat la București și Iași, ci ca un moment cu adânci semnificații naționale pentru întregul popor român. Ziarele românești tipărite la Brașov și Sibiu, în alfabet chirilic și sub regimul de cenzură al Imperiului Habsburgic, urmăresc evenimentul cu o atenție intensă, îmbinând relatarea faptelor cu reflecția asupra destinului național.
Un act românesc într-un context european frământat
Gazeta Transilvaniei (1859) așază Unirea într-un cadru european dominat de conflicte și reconfigurări politice. În paginile sale, evenimentele din Principate sunt comentate alături de războiul pentru unitatea Italiei, de confruntările dintre Franța și Austria și de temerile legate de un posibil conflict generalizat. În acest context, alegerea lui Alexandru Ioan Cuza este prezentată ca un act de luciditate politică, realizat fără ieșirea din cadrul legal internațional.
Ziarul subliniază că românii au știut să îmbine voința națională cu prudența diplomatică, arătând că „actulu româniloru dela 5 și 24 Ianuarie” trebuie recunoscut „așa precum au recunoscut’o și puterile garante”, fără condițiuni care să-i știrbească legitimitatea. Unirea apare astfel nu ca o sfidare a Europei, ci ca o expresie matură a dreptului național.
Ziua de 24 ianuarie – biruința înțelegerii
Relatarea alegerii lui Cuza din Telegraful Român (1859) pune accentul pe atmosfera dramatică și emoționantă din Adunarea Electivă. Ziarul descrie ruptura inițială dintre taberele politice și pericolul anarhiei, pentru ca apoi să surprindă momentul decisiv al împăcării. Un fragment revelator redă spiritul zilei: „Pentru ce ne zicemu noi și voi? Au nu suntemu toți Români! Au nu avem toți aceași Patrie?”.
Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza este prezentată ca rezultatul unei renunțări colective la interesele de partid în favoarea unui ideal superior. Cuvintele rostite în Adunare sunt însoțite de imagini puternice: „toți mandatarii nației, despărțiți ca inimici pănă aci, se îmbrățișară cu lacrimile în ochi, ca niște adevărați frați”. Pentru cititorul transilvănean, aceste rânduri au valoarea unei lecții politice și morale.
Unire personală, speranță deplinei unirii
Presa din Transilvania insistă asupra faptului că Unirea din 1859 este, din punct de vedere juridic, una personală. Telegraful Român explică limpede că „unirea de astăzi este personală, ear nu politică; avemu unu singuru Domnu, dar avemu două guberne”. Departe de a diminua importanța evenimentului, această precizare temperează entuziasmul și îl transformă într-o așteptare activă.
Pentru românii aflați sub stăpânire habsburgică, mesajul este limpede: Unirea nu este un gest simbolic, ci începutul unui proces care cere timp, răbdare și consecvență. Ea trebuie consolidată prin fapte și instituții, nu doar celebrată.
Cuza – chipul unei speranțe naționale
Portretul lui Alexandru Ioan Cuza, schițat în paginile Gazetei Transilvaniei, îl prezintă ca pe un domn energic, sobru și apropiat de popor. Ziarul notează că este „bărbat în vrăstă de 39 ani, de statură mijlocie, cu ținoarea trupului ostășească” și subliniază severitatea sa în chestiunile de serviciu public. Această descriere nu este una anecdotică, ci urmărește să transmită ideea unei conduceri ferme și morale.
În același timp, gazeta avertizează că entuziasmul popular nu trebuie să ducă la slăbirea vigilenței: „nu e destulu ca cineva într’o oră bună să facă unu actu bunu; ci trebue a’lu urma apoi în toate consecuințele lui”. Astfel, Cuza devine simbolul unei speranțe, dar și al unei responsabilități colective.
O zi mare pentru toți românii
Pentru presa românească din Transilvania, 24 ianuarie 1859 este o zi istorică, dar și un reper moral. Ea dovedește că românii pot depăși dezbinarea și pot acționa unitar atunci când miza este națiunea însăși. De aceea, ziarele transilvănene nu privesc Unirea ca pe un eveniment exterior, ci ca pe un succes care „întărește naționalitatea noastră” și dă curaj tuturor românilor, indiferent de hotarele politice.
În acest fel, Unirea Principatelor Române devine, în presa transilvăneană a anului 1859, nu doar un fapt de actualitate, ci un argument istoric pentru ideea unității românești, proiectată dincolo de prezent, spre un viitor încă nesigur, dar posibil.
