După concertul susținut ieri seară la Redal Expo din Sibiu, rapperul Puya a stat de vorbă cu noi într-un interviu deschis și direct, exact în stilul care l-a consacrat. Artistul ne-a vorbit despre muzică, public, societatea românească și despre cum, după 30 de ani de carieră, încă se regăsește pe scenă.
„Industria” muzicală, un termen care nu-l reprezintă
Reporter: După atâția ani de activitate, cum se simte industria?
Puya: „Mie cuvântul ăsta, industrie, nu mi-a plăcut niciodată. Pare un cuvânt ce descrie o fabrică, care descrie o muncă grea, rutină, murdărie. Mie mi se pare că lumea muzicală românească este o lume foarte frumoasă, care a dovedit că a reușit să aibă piese internaționale. Publicul românesc, cel puțin publicul de rap, este foarte dedicat și a susținut generații întregi de artiști. Și aici îi includ și pe cei care cântă trap, pentru că trap-ul și rap-ul sunt tot în aceeași categorie. Cred că de când m-am apucat de muzică și până acum s-au întâmplat lucruri minunate și chiar mă bucur că încă mai pot să fiu pe scenă și că lumea încă are contact cu piesele mele.”
Rap-ul nu este ușor, chiar dacă pare
Reporter: Dintre concurenții care au urcat pe scenă, v-a impresionat vreunul?
Puya: „Nu în mod special. Cu asta m-am bătut de când sunt mic, pentru că lumea are impresia că rap-ul e ceva ușor. Și acum vine lumea și mă întreabă: Dar tu îți faci versurile?. Da, eu mi le fac. Dar toată viața m-au întrebat asta. Este un lucru care pare facil la prima vedere, dar nu este chiar așa de facil. De aceea respect pe fiecare care a reușit să pună o cărămidă la zidul ăsta numit muzica hip-hop românească. Fiecare a pus câte o cărămidă, unii mai multe, alții mai puține. De aceea există și festivalul Beach, Please!, pentru că fiecare a contribuit și fenomenul a ajuns să fie ascultat de un public foarte mare. Rap-ul este unul dintre cele mai respectate genuri muzicale.”
Mica Unire, între internet și realitate
Reporter: Având în vedere că astăzi se sărbătorește Mica Unire, cum ați ales să sărbătoriți?
Puya: „Nu vreau să fiu ipocrit acum și să spun că o să fac o mare sărbătoare. Din păcate, nu suntem obișnuiți ca cineva să se ocupe cu adevărat de evenimentele astea istorice din viața noastră românească. Ele sunt amintite mai mult pe internet, dar nu există manifestări care să marcheze cu adevărat aceste momente. Atâta timp cât conducătorii țării consideră ziua asta neînsemnată, probabil că și cetățenii o vor considera la fel. Cred că totul ar fi mai bine dacă ar exista un fel de calendar românesc: sărbătorim Ziua Unirii, sărbătorim 1 Decembrie, sărbătorim momentele care chiar ar trebui marcate. Eu unul mă simt foarte bine pe scenă.”
Planurile de carieră se fac cu publicul
Reporter: Pentru anul acesta, ce planuri aveți în carieră?
Puya: „Planurile din cariera mea mi le face publicul, nu eu. Noi întotdeauna avem planuri, dar atâta timp cât oamenii vor veni la spectacole și vor dori ca eu să fiu pe scenă, eu voi fi acolo.”
O piesă care spune tot despre România de azi
Reporter: Dacă ar fi să descrieți societatea în care trăim astăzi printr-o piesă lansată de dumneavoastră, care ar fi aceea?
Puya: „Din păcate, cred că tot Undeva-n Balkani rămâne. Am făcut piesa în anul 2009, suntem în 2026 și nu văd nicio diferență. Parcă am scris-o ieri, iar asta nu este neapărat un lucru bun. Românii sunt învățați să-și ducă traiul cu zâmbetul pe buze. Nu putem schimba societatea, așa că facem haz de necaz. Îmi place satira și îmi place să prezint defectele societății într-un mod ironic. Mi-au mai spus și alții că sunt un fel de Caragiale.”
