Tribunalul Sibiu a pronunțat, în data de 23 ianuarie 2026, o sentință de condamnare într-un caz de fraudă bancară pornit de la un gest aparent minor, dar cu consecințe penale serioase. Un tânăr a fost găsit vinovat după ce a folosit un card bancar găsit pe stradă pentru a retrage bani de la bancomat, fiind condamnat la o pedeapsă cu închisoarea, suspendată sub supraveghere.
Card găsit în Piața Cibin și folosit imediat la bancomat
Potrivit instanței, faptele au avut loc în 15 ianuarie 2024, în zona intersecției dintre Piața Cibin și strada Turnului din Sibiu. Cardul bancar aparținea unei persoane care îl pierduse în aceeași zi. Acesta se afla într-o husă, iar în interior era un bilețel pe care era notat codul PIN.
Deși martorul care a găsit inițial cardul intenționa să îl returneze, inculpatul a decis să îl păstreze și a propus verificarea soldului. La scurt timp, cei doi s-au deplasat la un bancomat al unei unități bancare din Sibiu, unde tânărul a introdus cardul, a tastat codul PIN și a verificat soldul contului, după care a retras întreaga sumă disponibilă, respectiv 1.280 de lei.
Banii au fost împărțiți, cardul a rămas la inculpat
După retragerea numerarului, cei doi au părăsit banca și au împărțit suma obținută. Martorul a primit 600 de lei, iar inculpatul a păstrat restul banilor și cardul bancar. Ulterior, în cursul urmăririi penale, prejudiciul a fost recuperat integral, suma fiind restituită persoanei vătămate prin intermediul martorului. Cu toate acestea, victima a solicitat tragerea la răspundere penală a autorului.
Instanța a reținut că inculpatul nu a făcut niciun demers voluntar pentru repararea prejudiciului și a acționat cu intenție directă, profitând de faptul că avea la dispoziție atât cardul, cât și codul PIN.
Condamnare pentru trei infracțiuni
Judecătorii Tribunalului Sibiu au stabilit că faptele întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de însușire a bunului găsit, acces ilegal la un sistem informatic și efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos. Pentru aceste fapte, instanța a aplicat pedepse separate, care au fost contopite într-o pedeapsă rezultantă de 1 an, 9 luni și 16 zile de închisoare.
Ținând cont de vârsta tânără a inculpatului, lipsa antecedentelor penale și recunoașterea faptelor, tribunalul a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de doi ani. În acest interval, bărbatul trebuie să respecte mai multe obligații, inclusiv prezentarea periodică la Serviciul de Probațiune, anunțarea schimbării domiciliului sau a locului de muncă și prestarea a 70 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.





