Accident grav pe DJ 106G, între Dobârca și Poiana Sibiului. O persoană a murit. Mai mulți răniți

Știri din Județ

Publicitate
ISU Sibiu intervine de urgență pe DJ 106G, între localitățile Dobârca și Poiana Sibiului, la un accident rutier în care sunt implicate două autoturisme.

ACTUALIZARE ora 19.50:

Accident grav pe DJ 106 G, trafic restricționat

Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu a transmis că, din primele cercetări efectuate la fața locului, un tânăr de 20 de ani, din Jina, care conducea un autoturism pe DJ 106 G, pe direcția Dobârca – Poiana Sibiului, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism care circula din sens opus, condus de un bărbat de 55 de ani din județul Alba.

În urma impactului, pasagera aflată în autoturismul condus de bărbatul de 55 de ani a decedat.

Mai multe persoane transportate la spital

Cei doi conducători auto, precum și trei pasageri din autoturismul condus de tânărul de 20 de ani au suferit vătămări corporale și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu, au fost asistate medical și transportate la UPU Sibiu patru persoane: un bărbat de 55 de ani cu traumatism toracic și suspiciune de fracturi costale, un bărbat de 22 de ani cu fractură la membrul inferior stâng, un bărbat de aproximativ 25 de ani cu suspiciune de fractură la membrul superior și o persoană de aproximativ 22 de ani cu traumatism cranio-cerebral și traumatism de coloană cervicală.

Un echipaj al ISU Sibiu a transportat, de asemenea, la spital un bărbat de 22 de ani cu traumatism de coloană cervicală. În urma evaluării medicale de la fața locului, cinci victime au fost transportate la UPU Sibiu cu răni ușoare, iar o persoană a refuzat transportul la spital.

Deces confirmat și Planul Roșu dezactivat

Femeia de 55 de ani, aflată în stop cardio-respirator, nu a răspuns manevrelor de resuscitare, medicul fiind nevoit să declare decesul acesteia la fața locului.

ISU Sibiu a anunțat că Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat. Traficul rutier în zonă rămâne restricționat, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului și luarea măsurilor legale.

Actualizare 17.49: S-a activat PLANUL ROȘU!

După sosirea forțelor la locul intervenției s-a constat că în accident sunt implicate 7 persoane, în consecință a fost activat Planul Roșu de Intervenție.

La fața locului se deplasează și o autospecială de transport personal și victime multiple.

Persoana încarcerată a fost extrasă din mașina, aceasta este în stop cardio respirator, se aplică manevre de resuscitare. Misiune în dinamică.

Mobilizare amplă a echipajelor de intervenție

La fața locului au fost mobilizate un echipaj SMURD, o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, precum și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu, dintre care una cu medic.

Potrivit primelor informații transmise de ISU Sibiu, în accident sunt implicate trei persoane, una dintre acestea fiind încarcerată și inconștientă. Salvatorii acționează pentru descarcerarea victimei și acordarea primului ajutor medical.

Polițiștii sunt la fața locului. Traficul este restricționat, se circulă alternativ.

Intervenția este în desfășurare

Reprezentanții SAJ Sibiu precizează că la intervenție participă un echipaj cu medic și un echipaj de tip B, fiind vorba despre un accident produs între Dobârca și Poiana Sibiului, cu două autoturisme implicate și trei victime.

La fața locului acționează mai multe echipaje ale ISU Sibiu, iar intervenția este în dinamică. Autoritățile urmează să revină cu informații suplimentare pe măsură ce situația evoluează.

FOTO: ISU Sibiu

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri