12.2 C
Sibiu
luni, 26 ianuarie, 2026

Clarificări privind proiectul de revitalizare a Parcului Sub Arini

Știri din Județ

Publicitate
Primăria Municipiului Sibiu mulțumește sibienilor pentru interesul și implicarea manifestate față de proiectul de revitalizare și modernizare a Parcului Sub Arini și vine cu o serie de clarificări pentru a evita interpretările eronate.

Administrația locală a integrat propunerile rezultate din dezbaterile publice din 2023 în proiectul tehnic actualizat, corectând aspectele tratate superficial în etapa de studiu de fezabilitate. În privința arborilor, Primăria precizează că, în urma unui studiu dendrologic realizat la nivelul întregului parc, s-a constatat necesitatea tăierii a 25 de arbori complet uscați, din motive fito-sanitare și de siguranță, fapt avizat de Agenția pentru Protecția Mediului Sibiu. O parte dintre aceștia au fost deja doborâți de intemperii în ultimii ani. În etapa de execuție, niciun arbore nu va fi tăiat fără aviz legal, iar proiectul prevede plantarea a 350 de arbori noi, 2.500 de arbuști și însămânțarea a aproape 1,9 hectare cu pajiști multiflorale.

Pentru transparență, va fi constituită o comisie mixtă, formată din specialiști ai Primăriei și ai societății civile, care va verifica starea arborilor rămași, iar propunerile pot fi transmise la pms@sibiu.ro.

Primăria subliniază că proiectul nu presupune „betonarea” parcului și nu modifică caracterul său natural, intervențiile vizând reabilitarea infrastructurii existente cu materiale naturale, modernizarea iluminatului, a mobilierului urban și diversificarea vegetației.

Totodată, municipalitatea anunță că lucrează și la dezvoltarea de noi zone verzi, fiind depus un proiect pentru amenajarea a aproximativ 75.000 mp de spații verzi în cartierele Vasile Aaron și Tineretului, aflat în prezent în evaluare pentru finanțare europeană.

Proiectul de revitalizare a Parcului Sub Arini beneficiază de finanțare europeană nerambursabilă și a trecut evaluările de mediu necesare, respectând principiul „Do No Significant Harm”. Scopul acestuia este creșterea siguranței, incluziunii și calității spațiului verde, fără a altera atmosfera care face parcul atât de apreciat de sibieni.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

CSU 2 Sibiu s-a impus la Brașov