Polițiștii sibieni au fost în perioada 23-25 ianuarie, din nou pe drumuri, continuând acțiunile de prevenire și combatere a abaterilor de la legislația rutieră. În doar trei zile, oamenii legii au constatat 7 infracțiuni la regimul circulației, au reținut 27 de permise de conducere și au retras 55 de certificate de înmatriculare.
Dintre permisele reținute, două au fost pentru conducere sub influența alcoolului, iar patru pentru depășirea vitezei legale cu peste 50 km/h. Totodată, polițiștii au aplicat peste 263 de sancțiuni contravenționale, dintre care 52 pentru viteză excesivă și 72 pentru nepurtarea centurii de siguranță. Valoarea totală a amenzilor depășește 165.000 de lei.
Un caz care a atras atenția s-a petrecut în seara zilei de 25 ianuarie, în jurul orei 18:00, pe strada Podului din municipiul Sibiu. Polițiștii au oprit un autoturism condus de un sibian de 59 de ani. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care bărbatul a fost dus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice. Pe numele lui a fost deschis un dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.
La doar câteva ore distanță, în jurul orei 20:40, același șofer a fost din nou oprit în trafic, de această dată la intersecția străzilor Ana Ipătescu și Egalității. Polițiștii au fost nevoiți să-l urmărească, după ce acesta nu a oprit la semnalul regulamentar efectuat pe strada Abrud și și-a continuat deplasarea. Testarea alcoolscopică a indicat de această dată o valoare de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și de această dată, bărbatul a fost condus la Spitalul Județean Sibiu pentru recoltarea probelor de sânge.
Având în vedere situația, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, fiind încarcerat la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Vâlcea. Cercetările sunt efectuate pentru săvârșirea a două infracțiuni: conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.
Un alt incident a avut loc tot pe 25 ianuarie, în jurul orei 14:10, când polițiștii Serviciului Rutier au intervenit pe DN 1, în localitatea Șelimbăr, în urma unui apel la 112, pentru un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Din verificări, s-a stabilit că un șofer în vârstă de 50 de ani, din Șelimbăr, care circula pe direcția Sibiu – Veștem, nu s-a asigurat la schimbarea benzii de mers și a acroșat un alt autoturism. În urma impactului, mașina lovită a intrat în glisiera metalică și a ieșit în afara carosabilului.
Din fericire, accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale. Testarea alcoolscopică a șoferului vinovat a indicat o valoare de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind dus la spital pentru recoltarea probelor biologice. Și în acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.
Polițiștii anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru siguranța tuturor participanților la trafic.





