Beneficiarii Căminului pentru Persoane Vârstnice din Sibiu au avut parte de o experiență emoționantă, în cadrul unei activități culturale desfășurate de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu. Seniorii au vizionat filmul „Parfum de femeie”, într-o atmosferă caldă și deschisă dialogului, activitatea fiind facilitată de bibliotecara Delia Berar.
Producția cinematografică, avându-i în rolurile principale pe Al Pacino și Chris O’Donnell, a stârnit emoții puternice și a oferit un prilej de reflecție asupra unor teme profunde precum demnitatea, onoarea, alegerile personale și sensul vieții. Vizionarea a fost urmată de discuții interactive, în care participanții și-au împărtășit impresiile și trăirile.
Activitatea face parte din programul de servicii mobile de bibliotecă, derulat de Biblioteca ASTRA Sibiu în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială Sibiu, un demers prin care cultura, lectura și dialogul sunt aduse mai aproape de persoanele care au acces limitat la evenimentele culturale clasice.
Inițiativa reflectă preocuparea constantă a Bibliotecii ASTRA pentru incluziunea socială și implicarea comunitară, demonstrând că filmul, cartea și conversația pot deveni punți reale între oameni și generații.
Activitățile Bibliotecii ASTRA Sibiu se desfășoară cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Sibiu.








