Muzeul ASTRA din Sibiu invită publicul, în perioada 31 ianuarie – 1 februarie 2026, între orele 11:00 – 15:00, la Târgul de țară, pentru un eveniment dedicat bucătăriei tradiționale de iarnă din satele transilvănene: „Răci cu poveste în blid”.
Vizitatorii vor avea ocazia să descopere preparate emblematice ale sezonului rece, precum piftia (răciturile) și ciorba de boabe cu afumătură de porc, mâncăruri nelipsite odinioară din gospodăriile țărănești. Rețetele prezentate sunt moștenite din generație în generație, dar și culese de specialiștii Muzeului ASTRA în cadrul cercetărilor de teren dedicate repertorierii gastronomiei tradiționale.
Evenimentul pune accent nu doar pe gust, ci și pe valoarea nutritivă și rolul acestor preparate în viața comunităților rurale, răciturile fiind considerate un sprijin important în fața gerurilor de altădată. De asemenea, publicul este invitat să descopere instrumentarul tradițional, metodele de conservare a ingredientelor peste iarnă și modul ingenios în care erau valorificate toate resursele din gospodărie.
Pe parcursul celor două zile, sâmbătă și duminică, vor avea loc ateliere gastronomice în care vor fi prezentate toate etapele preparării piftiilor, de la pregătirea ingredientelor – picioare de porc, urechi, ciolan și oase afumate – până la servirea preparatelor, alături de alte mâncăruri cu poveste din bucătăria tradițională românească. În ambele zile, va fi servită și ciorbă caldă cu afumătură de porc, așa cum se obișnuia după tăierea porcului.
Muzeul ASTRA îi așteaptă pe toți cei interesați de gustul autentic al tradițiilor românești la Târgul de țară, pentru o experiență culinară și culturală care readuce la viață obiceiurile de iarnă ale satului transilvănean.








