5.2 C
Sibiu
joi, 29 ianuarie, 2026

Povești, prietenii și entuziasm la debutul Clubului de lectură pentru copii de la Biblioteca ASTRA

Știri din Județ

Publicitate
Biblioteca ASTRA Sibiu a fost locul unde bucuria lecturii a prins glas, odată cu prima întâlnire a Clubului de lectură pentru copii. Peste treizeci de tineri cititori, cu vârste între 8 și 12 ani, s-au reunit într-o atmosferă caldă și prietenoasă, animată de discuții despre cărțile preferate, pasiuni personale și descoperiri literare.

Pentru unii copii, clubul a însemnat începutul unui parteneriat promițător cu biblioteca, oficializat prin obținerea permisului de acces, iar pentru alții a fost o reîntâlnire emoționantă cu oameni dragi și volume care le-au marcat copilăria. Evenimentul a fost o adevărată sărbătoare a lecturii și pentru bibliotecarele astriste Alexandrina Aldea și Ana Coca, care au subliniat, prin implicarea lor, puterea formativă și constructivă a cărților.

Întâlnirea a fost moderată de Dragoș Drăghici, care i-a provocat pe participanți să poarte conversații autentice, să-și exprime opiniile despre lecturile preferate și să se prezinte într-un mod deschis și creativ. Dialogul a curs natural, iar entuziasmul copiilor a confirmat nevoia unor astfel de spații dedicate lecturii și comunicării.

Clubul de lectură pentru copii se va desfășura în ultima miercuri din fiecare lună, la Compartimentul pentru Copii și Tineret al Bibliotecii ASTRA. Următoarea întâlnire este programată pentru 25 februarie 2026, iar volumele propuse pentru discuție sunt: „Țup” de Alex Donovici, „Pânza Charlottei” de E. B. White și „O vară cu Isidor” de Veronica D. Niculescu.

Organizatorii mulțumesc tuturor participanților, precum și voluntarilor Dragoș Drăghici și Maia Loloiu, pentru implicarea activă și energia adusă acestui proiect dedicat copiilor.

Activitățile Bibliotecii ASTRA Sibiu se desfășoară cu susținere financiară din partea Consiliului Județean Sibiu.

Credit foto: Biblioteca ASTRA Sibiu & Maia Loloiu

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri