Cu prilejul aniversării Departamentului pentru Situații de Urgență, Crucea Roșie Română – Filiala Sibiu a transmis un mesaj public de apreciere și recunoștință pentru partenerii săi de la ISU Sibiu și DSU, subliniind colaborarea strânsă în slujba comunității.
„La mulți ani tuturor colegilor noștri din Departamentul pentru Situații de Urgență! Vă asigurăm de stima și respectul nostru!”, au transmis reprezentanții Crucii Roșii Sibiu, apreciind implicarea, profesionalismul și dăruirea cu care salvatorii intervin zilnic pentru binele comunității.
De asemenea, Crucea Roșie Română a amintit că, de 12 ani, Departamentul pentru Situații de Urgență coordonează la nivel național activitățile de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență, reunind într-un sistem integrat pompieri, medici, asistenți, paramedici, piloți, salvamontiști și voluntari, uniți de aceeași misiune nobilă: salvarea de vieți omenești.
„De 12 ani, DSU este un partener de nădejde al Crucii Roșii Române, alături de care am desfășurat numeroase exerciții și misiuni de pregătire a populației pentru situații de urgență”, se mai arată în mesaj.
În încheiere, reprezentanții Crucii Roșii Sibiu le-au urat partenerilor de la DSU și ISU „La mulți ani” și cât mai multe misiuni încheiate cu succes, reafirmând importanța parteneriatului solid dintre cele două instituții în sprijinul comunității.







