Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu continuă să aducă literatura mai aproape de cei mici prin activități creative și educative. Recent, Filiala Valea Aurie a găzduit atelierul „Iarna desenată de copii”, o întâlnire artistică inspirată de poezia „Iarna pe uliță” de George Coșbuc.
Pornind de la lectura versurilor, copiii din comunitate au fost invitați să-și transpună emoțiile și imaginația în desene realizate în alb-negru și acuarelă. Atmosfera primitoare a bibliotecii i-a purtat pe micii artiști pe ulițele satului tradițional românesc, iar pentru unii dintre ei experiența a însemnat o întoarcere emoționantă la vacanțele de iarnă petrecute la bunici, în peisaje albe ca-n povești.
Fiecare participant și-a ales tehnica preferată, iar cei mai îndrăzneți au adus în lucrările lor personaje și detalii din poezie: copilul cu căciula uriașă, bătrânica ocrotitoare, ulița plină de viață și troienele de zăpadă. Activitatea a fost completată de o audiție muzicală, care a contribuit la crearea unei atmosfere calde și inspiraționale.
„Lectura poeziei i-a purtat pe micii artiști pe ulițele satului tradițional românesc. A fost o întâlnire prietenoasă, creativă și plină de bucurie, care a adus iarna mai aproape de sufletele tuturor”, a declarat Gabriela Dordea, coordonatoarea activităților.
Activitățile Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu se desfășoară cu susținere financiară din partea Consiliului Județean Sibiu.














