4.1 C
Sibiu
sâmbătă, 31 ianuarie, 2026

Luminița Păucean Fernandes îl acuză pe ministrul Energiei de blocarea racordărilor electrice din Valea Avrigului

Știri din Județ

Publicitate
Senatoarea AUR de Sibiu, Luminița Păucean Fernandes, îl acuză pe ministrul Energiei, Bogdan Gruia Ivan, că refuză de mai multe luni să răspundă unei întrebări parlamentare oficiale referitoare la blocajul racordărilor la energie electrică din zona Valea Avrigului.

Întrebare parlamentară fără răspuns

Potrivit senatoarei, lipsa oricărui răspuns din partea Ministerului Energiei a determinat depunerea unei reiterări oficiale a întrebării parlamentare. Situația este catalogată drept un abandon al responsabilității față de cetățeni, în condițiile în care problema persistă și afectează direct locuitorii zonei. Luminița Păucean Fernandes susține că refuzul ministrului nu are nicio justificare administrativă și nu poate fi explicat prin proceduri sau întârzieri tehnice.

Acuzații de indiferență instituțională

„Este vorba despre o lipsă gravă de responsabilitate și despre o indiferență care a devenit practică instituțională. Asigurarea accesului la energie electrică este o obligație fundamentală a statului. Atunci când acest acces este blocat, nu vorbim despre un incident tehnic, ci despre un eșec al guvernului”, a declarat senatoarea AUR.

Critici dure la adresa conducerii ministerului

Parlamentarul avertizează că un minister care refuză să răspundă într-o astfel de situație își neagă propriul rol, iar un ministru care tolerează un blocaj de această amploare nu mai poate fi considerat parte a soluției, ci devine parte a problemei. Luminița Păucean Fernandes cere clarificări publice și măsuri concrete pentru deblocarea racordărilor la energie electrică în Valea Avrigului.

VIDEO:

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Miros de ceaun și rețete de iarnă la Muzeul ASTRA