La 1 noiembrie 2026 se împlinesc 15 ani de când Tribunalul Sibiu a părăsit Palatul de Justiție de pe Bulevardul Victoriei, pentru lucrări de reabilitare promise de Ministerul Justiției. De atunci, instanța nu s-a mai întors „acasă”. A trecut prin mai multe sedii provizorii, a plătit chirii consistente din bani publici, iar clădirea-simbol a justiției sibiene a rămas, în mare parte, un șantier abandonat. Povestea nu este doar una a ultimilor 15 ani, ci se înscrie într-un istoric mai lung al mutărilor forțate ale justiției din Sibiu.
Ideea construirii unui Palat de Justiție la Sibiu apare în documente înainte ca edificiul să fie ridicat efectiv. În anul 1904, publicația „Foaia Poporului”, nr. 51, anunța că statul urma să construiască „palatul justițiar pentru tribunal și celelalte judecătorii” în grădina Flora, din suburbia Iosefin, teren cumpărat cu 99.700 de coroane de la consistoriul local. Costul estimat al construcției era de 800.000 de coroane.
Clădirea a fost finalizată și inaugurată în 1908. „Foaia Poporului”, nr. 44 din acel an, consemnează mutarea tuturor judecătoriilor în noul sediu, aflat atunci pe strada S. Hewis (Poarta Cisnădiei). Organizarea era clară: judecătoria la parter, tribunalul la primul etaj, iar procuratura la etajul al doilea. Palatul de Justiție a devenit, pentru decenii, sediul firesc al justiției sibiene.

Prima evacuare: 1968–1990
Organizarea instanțelor s-a schimbat de mai multe ori în secolul XX. Legea din 1924 a stabilit structura clasică a instanțelor, iar reforma din 1952 a introdus tribunalele populare, în logica regimului comunist. Momentul de ruptură pentru sediul Tribunalului Sibiu a venit însă în 1968, odată cu reorganizarea administrativ-teritorială a României.
Atunci au fost înființate tribunalele județene, iar Tribunalul Județean Sibiu avea în circumscripție Judecătoria Sibiu și Judecătoria Mediaș. În același timp, instanțele sibiene au fost obligate să părăsească Palatul de Justiție, clădirea fiind preluată de fostul Comitet Județean de Partid. Timp de peste două decenii, justiția sibiană a funcționat în spații improprii și necorespunzătoare, în spatele actualei Prefecturi, situație rar documentată în detaliu, dar constant menționată în prezentările oficiale post-1989.
Revenirea „acasă” după Revoluție
În 1990, în urma unei hotărâri judecătorești, Tribunalul Sibiu și Judecătoria Sibiu au revenit în Palatul de Justiție de pe Bulevardul Victoriei. A fost prima revenire după evacuarea din 1968. Instanțele au funcționat în clădire timp de peste 20 de ani. Între timp, sistemul judiciar a fost reorganizat: în 1992 au apărut curțile de apel, tribunalele județene au devenit tribunale, iar în circumscripția Tribunalului Sibiu au fost înființate judecătoriile Avrig, Săliște și Agnita. În 2004 a fost adoptat pachetul de legi care a schimbat fundamental funcționarea justiției și rolul Consiliului Superior al Magistraturii.



A doua evacuare: 2011 și începutul „odiseei”
La 11 noiembrie 2011, Tribunalul Sibiu a părăsit din nou Palatul de Justiție, de această dată pentru lucrări de reabilitare. Ministerul Justiției a semnat un contract pentru „reabilitare, amenajare și extindere sediul Tribunalului Sibiu”, imobilul fiind situat la adresa Bd. Victoriei nr. 11, conform documentelor bugetare oficiale ale ministerului.
Lucrările au fost începute, dar nu duse la capăt. Documentele Ministerului Justiției arată că investiția figurează ca proiect „în continuare”, cu valori aprobate și cheltuieli efectuate până la finalul anului 2022, dar și cu termene de finalizare care au fost depășite cu mult. În fișele de investiții apar date precum începerea investiției în 2010 și o dată programată a finalizării în noiembrie 2019, termen care nu a fost respectat.


Sediile provizorii și chiria plătită ani la rând
După evacuarea din 2011, Tribunalul Sibiu a funcționat în mai multe sedii provizorii. Inițial, activitatea s-a mutat pe strada Johann Sebastian Bach, într-un spațiu privat din zona Gușterița. Ulterior, instanța a ajuns pe Calea Dumbrăvii, într-o clădire care a aparținut Ministerului Apărării Naționale și a fost transferată ulterior Ministerului Justiției. Din anul 2020, Tribunalul Sibiu funcționează în sediul actual de pe strada Ocnei, într-o clădire privată, pentru care statul plătește chirie.
În tot acest timp, Palatul de Justiție de pe Bulevardul Victoriei a rămas în paragină. Documentele bugetare ale Ministerului Justiției indică faptul că obiectivul „Reabilitare, amenajare și extindere sediul Tribunalului Sibiu” continuă să existe pe hârtie, cu sume alocate pentru studii, expertize și lucrări, dar fără o finalizare concretă.

15 ani mai târziu, aceeași întrebare
În 2026 se împlinesc 15 ani de la a doua evacuare a Tribunalului Sibiu din Palatul de Justiție. Dacă prima mutare forțată, cea din 1968, a fost rezultatul unei decizii politice, cea din 2011 a fost justificată prin nevoia de reabilitare. Rezultatul este însă similar: justiția sibiană funcționează de ani de zile „pe drumuri”, în sedii provizorii sau închiriate, în timp ce una dintre cele mai importante clădiri istorice ale orașului rămâne nefolosită.
La 15 ani de la promisiunea reabilitării, Palatul de Justiție de pe Bulevardul Victoriei a devenit un simbol al eșecului administrativ. Un proiect trecut prin contracte, expertize și alocări bugetare, dar lăsat neterminat, în timp ce costurile reale sunt suportate an de an de contribuabili, sub forma chiriilor plătite pentru sedii temporare.
Promisiuni de la Ministerul Justiției: Va fi gata în 2030!
Ministerul Justiției susține că proiectul de reabilitare a Palatului de Justiție nu este abandonat, dar se află, deocamdată, în faza de documentații. Potrivit instituției, în anul 2025 au fost alocate fonduri pentru contractul de proiectare, iar investiția urmează să fie finanțată prin două acorduri de împrumut de la Banca Mondială, ultimul valabil până în decembrie 2030.
În anul 2026, documentația va parcurge o procedură complexă de avizare la nivel local și central, iar indicatorii tehnico-economici vor trebui aprobați de Consiliul Interministerial de Avizare a Lucrărilor Publice și de Guvern. Ministerul Justiției estimează că finalizarea Palatului de Justiție se poate realiza în anul 2030.




