Agnita este unul dintre puținele orașe din Transilvania în care un obicei medieval, născut din viața breslelor săsești, nu doar că a supraviețuit, ci a fost reactivat, reinterpretat și transmis mai departe. Astăzi cunoscută sub numele de „Fuga Lolelor”, sărbătoarea are în spate o istorie complexă, documentată încă din secolul al XVII-lea și legată indisolubil de identitatea comunității locale.
Primele atestări. Mascarada breslelor
Cea mai veche mențiune documentară a unui obicei care poate fi considerat precursorul Lolelor datează din anul 1689, când, la Agnetheln (Agnita), este consemnată existența unei „mascarade a breslelor”. În cadrul acesteia, figuri mascate, cu aspect înfricoșător, însoțeau alaiurile meșteșugarilor în momentele solemne ale vieții de breaslă.
Rolul acestor personaje nu era unul pur spectaculos. Ele aveau o funcție clară: protejarea simbolică a lăzilor de breaslă, care conțineau statutele, documentele și socotelile meșterilor. Zgomotul, măștile și comportamentul lor provocator erau menite să alunge spiritele rele și să asigure bunul mers al comunității în noul an.
Urzeln și Lole. De la termenul săsesc la numele românesc
În limba sașilor transilvăneni, aceste personaje erau numite „Urzeln”, iar sărbătoarea purta numele de „Urzelnlaufen” – alergarea urzelilor. Termenul românesc „Lole” s-a impus treptat ca traducere și adaptare locală, fiind folosit constant în documentele și relatările din secolul al XX-lea.
Descrierile de epocă arată că Lolele purtau costume negre, bogat franjurate, măști grotesce încadrate de blană, talăngi mari prinse la spate și bice împletite din curele. Într-o mână aveau adesea un clește de lemn, numit „Quetsche”, în care păstrau gogoși oferite celor speriați, ca gest de împăcare ritualică.
Secolul al XIX-lea și consolidarea obiceiului
Agnita a fost un important centru meșteșugăresc, iar dezvoltarea orașului a mers mână în mână cu organizarea strictă a breslelor. Statutele acestora reglementau nu doar producția, ci și ierarhiile, obligațiile sociale, comportamentul public și ceremoniile anuale.
Obiceiul Lolelor s-a fixat în acest context ca parte a unui ceremonial mai amplu, legat de schimbarea conducerii breslelor. La început de an, lada de breaslă era purtată cu alai de la vechiul staroste la cel nou, iar Lolele însoțeau procesiunea, menținând ordinea și creând zgomotul ritualic necesar „curățării” simbolice a comunității.
1911–1941. Apogeul și întreruperea tradiției
În 1911, după interzicerea breslelor calfelor, toate breslele din Agnita au decis organizarea unei parade comune. Lăzile de breaslă erau purtate de bărbați îmbrăcați în dolmane, iar Urzeln – Lolele – aveau rolul de gardă simbolică a alaiului. Din acest moment, parada Urzelului a devenit piesa centrală a unei sărbători ample, cunoscută drept „Ziua Urzelului”.
Această perioadă a reprezentat apogeul manifestării, care a căpătat un caracter de festival major al orașului. Tradiția a fost însă întreruptă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când restricțiile politice au dus la suspendarea evenimentului.
1969, anul reluării obiceiului
După o pauză de aproape jumătate de secol, tradiția Lolelor a fost reluată oficial în anul 1969, sub coordonarea autorităților culturale locale. Presa vremii descrie evenimentul drept o manifestare de amploare, care a atras sute de participanți și mii de spectatori.
Relatarea din acel an consemnează participarea a 334 de Urzeln, fiecare numerotat, pentru a putea fi identificat de conducătorii ceremoniei. Majoritatea Lolelor erau calfe, iar rolul lor era dublu: pe de o parte să alunge spiritele rele din lăzile de breaslă, pe de altă parte să își exprime, prin satiră și năzbâtii, nemulțumirile față de conducerea breslelor.
Alaiul străbătea strada principală a orașului, fiind încadrat de două șiruri de Lole care țineau o frânghie lungă pentru a proteja cortegiul. Breslele defilau în costume tradiționale, sub steaguri vechi de secole, unele datând din secolele XVII–XVIII.
Ritual, simbol și viață comunitară
Descrierile din anii ’60 și ’70 arată că Lolele nu erau simple personaje de carnaval. Costumul, talăngile, bicele și măștile aveau o semnificație clară, legată de ritualuri arhaice de alungare a iernii și de reînnoire a timpului.
După ceremonia publică, Lolele se retrăgeau în grupuri numite „Parten”, formate din 8–15 persoane, și colindau casele orașului. Aici erau servite „gogoșile lolelor” și „varza lolelor”, iar sărbătoarea continua până târziu în noapte, într-o atmosferă de convivialitate și solidaritate comunitară.
Ultima sărbătoare înainte de exod
În perioada de relativă liberalizare de la sfârșitul anilor ’60, tradiția a continuat, iar până în 1985 numărul Urzelnilor a ajuns la aproape 600. După 1989 însă, exodul masiv al sașilor transilvăneni a afectat grav continuitatea obiceiului. În Agnita au mai rămas doar câțiva membri ai comunității săsești, iar Ziua Urzelului a fost organizată pentru ultima dată, în forma sa tradițională, în anul 1990.
Renașterea modernă. Lolele după 2006
Un nou capitol s-a deschis în 2006, când profesorul Bogdan Pătru, originar din Agnita, a inițiat o paradă a Urzelului împreună cu elevii săi. Un an mai târziu, în contextul programului Sibiu – Capitală Europeană a Culturii, aproximativ 40 de Urzeln din Germania s-au alăturat Lolelor din Agnita și Sibiu, marcând simbolic continuitatea tradiției.
În 2008 a fost fondată oficial „Breasla Lolelor” din Agnita, organizație care și-a asumat misiunea de a păstra și transmite tradiția săsească a Urzelului. Lolele sunt astăzi organizate în grupuri distincte, fiecare cu simbolurile sale, după modelul vechilor bresle.
Tradiție vie, patrimoniu identitar
În secolul XXI, Fuga Lolelor a devenit nu doar o sărbătoare locală, ci un eveniment de referință pentru patrimoniul cultural al sudului Transilvaniei. Manifestarea are loc anual, de regulă la sfârșitul lunii ianuarie, și adună sute de participanți, localnici și turiști.
Istoria Lolelor din Agnita este, în esență, istoria unei comunități care a reușit să își conserve memoria colectivă dincolo de interdicții, războaie și migrații. De la Mascarada breslelor din 1689 până la paradele contemporane, Lolele rămân un simbol viu al continuității, identității și solidarității comunitare.
Sursa foto: Arhia ziarului, hog-agnetheln.de, breaslalolelor.ro
