Sala Transilvania intră în renovare din această vară. Propunerile lui Bibu și schimbul tăios cu Astrid Fodor în Consiliul Local

Știri din Județ

Publicitate
Sala Transilvania, singura sală polivalentă din municipiul Sibiu, va intra în renovare începând din această vară, pentru o perioadă estimată la cel puțin doi ani. Anunțul a fost făcut joi, în ședința Consiliului Local Sibiu, de consilierul local PNL Adrian Bibu, care a atras atenția asupra impactului major pe care închiderea sălii îl va avea asupra cluburilor sportive din oraș.

Renovare de durată și mutarea echipelor

Adrian Bibu a precizat că lucrările vor afecta direct activitatea cluburilor sportive, CSU Sibiu fiind nevoit să își mute, cel mai probabil, meciurile și antrenamentele la Cisnădie. Consilierul PNL a arătat că a discutat deja cu primarul din Cisnădie, alături de directorul CSU, iar edilul localității s-a arătat dispus să investească în sala de sport pentru a o pune la dispoziția echipei sibiene.

În paralel, Bibu a amintit de investițiile realizate de Primăria Sibiu în sălile de sport școlare, precum cea de la Școala nr. 18, și a cerut ca în bugetul pe acest an să fie luată în calcul și modernizarea sălii de tip A de la Școala „Constantin Noica”, pentru a asigura spații de antrenament pentru copii și juniori pe perioada renovării Sălii Transilvania. El a susținut că aceste investiții aduc beneficii economice orașului prin competițiile organizate în weekend, care atrag sportivi și spectatori din alte localități.

Referire la campania electorală și promisiunea de pe Calea Poplăcii

În intervenția sa, Adrian Bibu a făcut trimitere directă la campania electorală a FDGR, din momentul în care Astrid Fodor a candidat pentru un nou mandat de primar, amintind de mesajul public privind dezvoltarea infrastructurii de agrement și sport. Bibu a citat un mesaj apărut pe pagina Forumului, în data de 26 mai 2024, sub titlul „Sibiul timpului liber în următorii patru ani”, în care se menționa construirea unui complex de natație și agrement pe Calea Poplăcii. Consilierul PNL a subliniat că a privit cu încredere această promisiune, inclusiv prin prisma susținerii publice primite atunci din mediul universitar, și a arătat că numeroase cluburi sportive au transmis recent solicitări privind stadiul și calendarul acestui proiect, cerând administrației locale clarificări legate de termenele de implementare.

Apel pentru o nouă sală polivalentă

Consilierul local a reluat ideea construirii unei noi săli polivalente în Sibiu, comparând situația orașului cu cea a municipiului Cluj-Napoca, care dispune de o sală de 12.000 de locuri, pe lângă una similară ca dimensiuni cu Sala Transilvania. Adrian Bibu a subliniat că un astfel de proiect nu poate fi realizat fără o colaborare reală între Primăria Sibiu, Consiliul Județean, Universitatea „Lucian Blaga” și alți actori relevanți.

În același context, el a cerut analizarea posibilității ca sala de sport a Liceului „Samuel von Brukenthal” să fie deschisă temporar și pentru cluburile sportive, pe durata lucrărilor de la Sala Transilvania.

Replica primarului și schimbul de replici dure

Răspunsul primarului Astrid Fodor a fost unul ferm și presărat cu reproșuri. Edilul a declarat că administrația locală lucrează la documentațiile pentru complexul de natație și agrement de pe Calea Poplăcii, proiect care urmează să intre în faza de aprobare în luna martie, după obținerea ultimelor avize.

Referindu-se la tema sălilor polivalente, Astrid Fodor a amintit că, de-a lungul timpului, Adrian Bibu a vorbit public despre mai multe amplasamente pentru o astfel de sală, fără ca proiectul să se concretizeze. Primarul a criticat degradarea Sălii Transilvania, inclusiv a grupurilor sanitare, și a subliniat că Primăria a făcut demersuri concrete pentru atragerea de finanțări externe, nu doar din bugetul local, chiar dacă proiectele mari nu pot fi finalizate într-un singur mandat.

Tensiunea a crescut când Astrid Fodor a făcut referire la constrângerile bugetare și la obligația reducerii cheltuielilor de funcționare, afirmând că administrația locală nu poate oferi în acest moment garanții suplimentare privind finanțarea altor investiții majore.

Replica lui Bibu și apelul la colaborare

În replică, Adrian Bibu a respins ideea reproșurilor și a susținut că intervenția sa a fost un apel la colaborare, nu o critică. El a afirmat că marile proiecte ale orașului nu pot fi realizate individual și a acuzat lipsa unui dialog real între Primărie, Consiliul Județean și Universitatea „Lucian Blaga”, situație care, în opinia sa, afectează inclusiv performanța sportivă a CSU Sibiu.

Consilierul PNL a declarat că nu îl mai interesează o candidatură la Primăria Sibiu, ci doar realizarea unor proiecte funcționale pentru oraș, avertizând că demolarea Sălii Transilvania fără o alternativă sigură ar putea lăsa Sibiul fără infrastructură sportivă și fără finanțări. El a insistat că nu dorește „sala lui Bibu”, ci susține orice proiect viabil, fie că este inițiat de Primărie sau de Universitate, cu condiția să existe o asumare comună.

Final cu tentă conciliantă

În încheiere, Astrid Fodor a admis că este preferabil ca autoritățile și actorii politici să colaboreze pentru proiecte de interes comun, decât să se confrunte public, subliniind că doar astfel pot fi rezolvate problemele majore ale orașului.

Publicitate

4 COMENTARII

  1. Păcat, credeam că Bibu este om de sport .Fără sala Transilvania sportul sibian va dispărea. Dacă vroia să facă ceva patru sport într-adevăr ,trebuia să găsească o soluție pentru o sală nouă și pe placul lui .Ce va face baschetul, hambalul și celelalte sporturi care depinde de o sală așa de mare. Eu unul n-o să te mai susțin D-nule Bibu

  2. Indiferent de ce decizie se va lua, să nu închideți piața volantă Transilvania,este sursa de hrana pe care sibienii o consumă cu plăcere,renovarea poate să înceapă din interior și apoi exterior.

  3. Du-te bre Bibule cu sala ta , orașul ăsta e praf de la un capăt la altul tu îți vezi doar bucățica ta . Și cat ai fost în conducere acolo arată ca acum 30 de ani așa ca las-o moale . Bazinul Olimpia de exemplu stă să cadă , prin zona Henri Coandă te simți ca ca prin sate tot de acum 30 de ani , orașul este învechit de parcă a stat timpul în loc la Sibiu , bulevardele și spatile verzi sunt zero barat, șosele și trotuarele sparte și învechite . Sibiul este în perfuzii ca nu exista oamenii competentii să ducă orașul unde îi este locul .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri