Tribunalul Sibiu a decis prelungirea arestului preventiv pentru cele două femei acuzate de omorul calificat care a îngrozit orașul. Deși asistenta implicată a solicitat o măsură mai blândă, magistrații au considerat că gravitatea faptei impune rămânerea în arest strict.
Știre inițială-O asistentă de la Spitalul din Cisnădie este acuzată de omor: Aceasta ar fi ajutat o femeie să-și ucidă mama pentru moștenire!
Magistrații Tribunalului Sibiu s-au pronunțat în data de 23 ianuarie, cu privire la măsurile preventive în cazul crimei care a zguduit comunitatea locală. Inculpatele Amiana P. și Camelia P. cercetate pentru omor calificat asupra unei femei, vor petrece încă cel puțin 30 de zile în spatele gratiilor. Punctul central al ședinței din 23 ianuarie (decizia instanței) a fost solicitarea inculpatei Camelia P., care a încercat să convingă instanța să îi înlocuiască măsura arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu. În ciuda argumentelor invocate de apărare, judecătorul de drepturi și libertăți a respins ferm această cerere.
Reamintim că în data de 28 decembrie 2025 (decizia instanței), procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au aprobat arestarea preventivă a inculpatelor pentru 30 de zile. Camelia P. a depus și în acea decizie cerere pentru arest la domiciliu, cerere care a fost respinsă.
Decizia Instanței: Prelungirea arestului până la finalul lunii februarie
Prin încheierea de ședință pronunțată în camera de consiliu, Tribunalul Sibiu a dispus prelungirea arestării preventive pentru ambele inculpate până în data de 25 februarie. Și la această decizie, inculpata Amiana P. a depus contestație, dar care a fost respinsă în data de 29 ianuarie (decizia instanței) și a fost obligată la achitarea sumei de 500 lei cu „titlu de cheltuieli judiciare către stat”.




