Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au desfășurat ieri, 3 februarie, o acțiune preventivă menită să verifice dacă transportul elevilor se face în condiții legale și sigure. Acțiunea a fost coordonată de Serviciul Rutier și s-a desfășurat simultan în mai multe zone ale județului Sibiu.

În cadrul controalelor, au fost verificate 11 microbuze școlare. Polițiștii au controlat documentele de transport, starea tehnică a autovehiculelor, respectarea capacității maxime, siguranța elevilor, precum și traseele și orarele aprobate. De asemenea, șoferii au fost verificați din punct de vedere psiho-fizic și testați pentru consumul de alcool și/sau droguri.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale unor conducători auto care circulau în apropierea unităților de învățământ. Totodată, polițiștii au reținut un permis de conducere și au efectuat 11 testări alcooltest.
Pe lângă controale, oamenii legii au desfășurat și activități de informare și consiliere pentru conducătorii auto. Potrivit polițiștilor sibieni, astfel de acțiuni vor continua pe tot parcursul anului școlar, pentru a asigura un transport sigur al elevilor.

Sursa foto: IPJ Sibiu




