11.2 C
Sibiu
joi, 05 februarie, 2026

„Romeo și Julieta. Rock story”, în turneu național în februarie și martie 2026

Știri din Județ

Teatrul de Balet Sibiu pornește, în lunile februarie și martie 2026, într-un amplu turneu național cu spectacolul de dans contemporan „Romeo și Julieta. Rock story”, una dintre cele mai apreciate producții din repertoriul său. Turneul va ajunge în zece orașe mari din România și va aduce în fața publicului o reinterpretare modernă a celebrei tragedii shakespeariene, pe muzica legendară a formației Queen.

După reprezentația de la Sibiu, programată pe 14 februarie 2026, de Ziua Îndrăgostiților, care se va desfășura cu casa închisă, în prezența a peste 500 de spectatori, artiștii Teatrului de Balet Sibiu vor prezenta spectacolul în Timișoara, Deva, Oradea, Cluj-Napoca, Craiova, Constanța, Ploiești, Galați, Pitești și Arad.

Creat de coregraful de origine italiană Marcello Algeri, „Romeo și Julieta. Rock story” a avut premiera la Teatrul de Balet Sibiu pe 7 octombrie 2022 și s-a impus rapid ca unul dintre cele mai îndrăgite și mai bine vândute titluri ale companiei. Până în prezent, fiecare reprezentație susținută la Sibiu s-a jucat cu sala plină.

Spectacolul se bazează pe un concept semnat de Ovidiu Dragoman și pe un libret realizat de Marcello Algeri, fiind o adaptare contemporană a dramei lui William Shakespeare, pe muzică de Queen, Tolga Kashif și Serghei Prokofiev. Din echipa de creație mai fac parte Sabrina Rinaldi (asistent coregraf) și Dario Druzeta (light designer).

În rolurile principale evoluează Alba Fernandez (Julieta), Angelo Morgillo (Romeo), Giorgio Guerrieri (Tybalt), Henrique Ferreira (Mercutio) și Giulia Gessaroli (Regina Mab). Producția s-a bucurat și de apreciere internațională, fiind prezentată în Italia, în cadrul Festivalului Internațional de Balet de la Siracusa și pe scena Teatrului Ariston, precum și în Germania, la Landshut.

„Acest «Romeo și Julieta» nu este o tragedie politică sau doar de dragoste, ci mai ales o tragedie generațională. Cei doi îndrăgostiți aleg iubirea în fața tradițiilor și obligațiilor moștenite, oferind una dintre cele mai puternice lecții despre curaj și autenticitate”, declară coregraful Marcello Algeri.

Pentru doritorii care nu au reușit să își achiziționeze bilete pentru spectacolul din februarie, mai sunt bilete disponibile pentru reprezentația din 13 martie, pe: https://www.kompostor.ro/evenimente/13617-romeo-i-julieta-rock-story-spectacol-de-dans-contemporan-

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

CSC Șelimbăr a remizat în amicalul cu Blaj

EDITORIAL: Manipularea din decembrie