Un bărbat din județul Sibiu a fost condamnat la o pedeapsă totală de 4 ani, 11 luni și 10 zile de închisoare pentru trafic de droguri de mare risc. Decizia a fost pronunțată pe 30 ianuarie 2026 de Tribunalul Sibiu, după ce instanța a constatat că inculpatul a continuat să vândă „cristal” chiar și în perioada în care se afla sub supraveghere pentru alte condamnări.
Rețea de vânzare, formată în timp
Potrivit hotărârii instanței, bărbatul a vândut, oferit sau deținut droguri de mare risc în perioada 2024 – mai 2025, pe raza județului Sibiu. Este vorba despre substanțe cunoscute sub denumirea de „cristal”, respectiv 3-CMC și 2-CMC, droguri de mare risc incluse în legislația penală.
Anchetatorii au documentat nu mai puțin de 35 de acte de trafic, majoritatea constând în vânzări repetate către un cerc restrâns de consumatori, la prețuri standardizate, de regulă 100 de lei pentru un gram.
„Ne vedem la Ambient”
Probele-cheie din dosar au fost interceptările telefonice și conversațiile din aplicații de mesagerie, din care reiese modul conspirat în care se desfășurau tranzacțiile. Discuțiile erau scurte, aparent banale, dar anchetatorii au stabilit că ele aveau ca scop stabilirea întâlnirilor pentru livrarea drogurilor.
Într-una dintre convorbirile interceptate de DIICOT, purtată pe 26 mai 2025, dialogul este direct:
— „### într-un sfert de oră pe la tine?”
— „Na, hai!”
— „Tot așa?”
— „Ă… trei.”
Potrivit instanței, expresia „trei” se referea la trei pliculețe de drog, fiecare cu aproximativ un gram de substanță.
Într-o altă convorbire, dealerul stabilește rapid locul întâlnirii:
— „Hai că cobor jos!”
— „No bine, frate.”
Zonele preferate pentru tranzacții erau parcările din apropierea magazinului Ambient, benzinării sau spatele blocului în care locuia inculpatul.
Droguri, bani și recidivă
Bărbatul nu era la primul contact cu legea penală. Anterior, fusese condamnat pentru infracțiuni legate de substanțe psihoactive și beneficia de suspendarea executării pedepsei. Cu toate acestea, instanța a constatat că a continuat activitatea de trafic, ceea ce a dus la revocarea suspendării.
Judecătorii au reținut că inculpatul a obținut din vânzarea drogurilor cel puțin 3.100 de lei, sumă care a fost confiscată. De asemenea, a fost confiscat și telefonul mobil folosit în activitatea infracțională.
Condamnare cu executare
Pentru traficul de droguri de mare risc, instanța a stabilit o pedeapsă de 3 ani și 6 luni de închisoare. Aceasta a fost adăugată la o condamnare anterioară, rezultând pedeapsa finală de 4 ani, 11 luni și 10 zile de închisoare, ce va fi executată în regim de detenție.
Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, bărbatul a primit și interdicția de a ocupa funcții publice sau de a fi ales în autorități publice, pe o perioadă de cinci ani după executarea pedepsei.
Sentința Tribunalului Sibiu poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Foto ilustrare, credit: MattysFlicks





