Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu continuă să se afirme ca un spațiu deschis dialogului intercultural și incluziunii sociale. Joi, 5 februarie, bibliotecarii sibieni au participat la un nou eveniment de formare și informare organizat în cadrul proiectului internațional LiBRi – Library Bridges, desfășurat la Cluj-Napoca.
Instituția sibiană a fost reprezentată de Enikö Tăvală, Ana Coca, Mihaela Dobrescu și Valerica Oprișanu, care au luat parte la întâlnirea regională alături de bibliotecari din județele Cluj și Sălaj. Evenimentul a inclus prezentarea celor patru ghiduri realizate în cadrul proiectului, materiale de lucru dedicate bibliotecarilor, precum și o serie de instrumente educaționale menite să sprijine integrarea migranților și refugiaților din afara Uniunii Europene.
„Materialele sunt foarte bine structurate și conțin exemple concrete de activități ce pot fi implementate cu ușurință în biblioteci – de la biblio-lectură și jocuri de societate, până la plimbări educaționale pentru descoperirea patrimoniului cultural local”, au transmis reprezentantele Bibliotecii ASTRA.
Pe parcursul zilei au avut loc ateliere de lucru în echipe mixte, favorizând schimbul de experiență între bibliotecarii celor trei județe. Programul a inclus și o vizită ghidată la Biblioteca Județeană „Octavian Goga” din Cluj-Napoca, unde participanții au descoperit spațiile de lucru și cele mai recente achiziții ale instituției gazdă.
Proiectul LiBRi – Library Bridges urmărește dezvoltarea unor strategii locale de integrare a migranților și refugiaților prin intermediul bibliotecilor, văzute ca spații sigure, incluzive și deschise comunității. În România, proiectul este implementat de Asociația Comunitățile Viitorului și este cofinanțat de Uniunea Europeană.
Anul trecut, sub umbrela acestui proiect, la Filiala Bâlea a Bibliotecii ASTRA Sibiu a fost lansat clubul de lectură „Călătorii literare în jurul lumii”, care a reunit participanți din comunități diverse, precum cele din Ucraina, China, Venezuela, Bolivia, Sri Lanka, Columbia și Letonia. Totodată, Biblioteca ASTRA a găzduit un hackathon dedicat comunităților primitoare, seri de film și un amplu eveniment organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Migranților.
Activitățile Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu sunt realizate cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Sibiu, consolidând rolul bibliotecii ca actor activ în viața comunității locale.







