Deputatul PNL de Sibiu, Raluca Turcan, a transmis că proiectele de dezvoltare ale comunei Alma vor continua și în anul 2026, subliniind importanța continuității administrative și a parteneriatului dintre autoritățile locale și comunitate.
În urma unei întâlniri cu primarul comunei Alma, Bazil Curcean, Raluca Turcan a arătat că discuțiile au vizat provocările începutului de an, dar și modul în care Primăria Alma a reușit să construiască un dialog constant și bazat pe încredere cu locuitorii comunei. Potrivit deputatului PNL, acest parteneriat real reprezintă cheia succesului pentru noile investiții aflate în pregătire.
Printre proiectele importante menționate se numără parcul fotovoltaic de la Șmig, complexul de vânătoare, precum și proiectul de introducere a gazului în localitatea Giacas, alături de inițiativele deja începute în mandatul actual.
Raluca Turcan l-a apreciat pe primarul Bazil Curcean drept unul dintre edilii care și-au câștigat și reconfirmat mandatul prin fapte concrete, nu doar prin promisiuni. „Este unul dintre primarii care și-a asumat proiecte pe termen lung și le-a dus la bun sfârșit, în timp ce alții doar au vorbit despre ele ani la rând”, a transmis deputatul liberal.
Mesajul se încheie cu un semnal de susținere politică și administrativă pentru echipa Primăriei Alma, Raluca Turcan declarând că se bucură să fie alături de administrațiile locale performante care contribuie la dezvoltarea comunităților din județul Sibiu.




