6.3 C
Sibiu
sâmbătă, 07 februarie, 2026

Accident pe DN1, la Scoreiu: Trei persoane au ajuns la spital!

Știri din Județ

Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme a avut loc astăzi pe DN1, în localitatea Scoreiu. Accidentul s-a produs după ce un bărbat de 83 de ani din județul Vâlcea care conducea din Sibiu spre Brașov, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu o mașină care venea din sens opus, condusă de un tânăr de 29 de ani din județul Brașov.


La locul accidentului s-au deplasat de urgență pompierii sibieni cu două autospeciale de stingere, două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic și o ambulanță SAJ.

Deși cele cinci persoane implicate în accident au reușit să iasă singure din vehicule, evaluarea medicală a arătat că trei dintre ele au fost transportate la spital. Este vorba despre șoferul în vârstă de 83 de ani care a suferit un traumatism la mână și doi pasageri din cealaltă mașină, mai exact o femeie de 28 de ani care a suferit tot un traumatism la mână și un bărbat de 56 de ani care prezenta dureri toracice.

În acest moment, polițiștii rutieri sunt încă la fața locului pentru măsurători, iar circulația rămâne oprită pe ambele sensuri. Cercetările continuă pentru a se stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

ACTUALIZARE, ORA 12:12:

„Traficul rutier a fost reluat.”-raportează IPJ Sibiu

Sursa foto: ISU Sibiu

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

EDITORIAL: Dosarul Kreiner trebuie redeschis!