Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a anunțat luni că în urma ședinței Comitetului Executiv s-a stabilit ca finala Cupei României 2026 să aibă loc la Sibiu.
Finala revine după doi ani pe Stadionul Municipal, după ce în 2024, Corvinul a trecut după penaltyuri de Oțelul Galați.
Și în 2025, finala trebuia să aibă loc la Sibiu, dar calificarea celor de la FC Hermannstadt în duana Rpidului a dus la mutarea ultimului act la Arad.
Arena, cu o capacitate de 12.363 de locuri, a mai găzduit de două ori ultimul act al competiției:
- EDIȚIA 2022-2023: Sespi OSK – Universitatea Cluj 0-0, 5-4 d.p.
- EDIȚIA 2023-2024: Corvinul Hunedoara – Oțelul Galați 2-2, 3-2 d.p.
Finala din 2026 va avea loc pe 13 mai. FC Hermannstadt se află în acest moment pe locul 1 în Grupa D și va juca joi seara în deplasare, cu Dinamo. Sibienii se pot califica în sferturi chiar și în cazul unei înfrângeri. Partida de pe Stadionul Arcul de Triumf va începe la ora 18.00.
Până atunci, săptămâna viitoare, președinții AJF-urilor din țară se vor întâlni cu președintele Răzvan Burleanu la Sibiu, în cadrul unei ședințe de lucru.





