Credincioșii sibieni au participat în număr mare, în a doua duminică din perioada Triodului, la Sfânta Liturghie săvârșită în Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.
Slujba arhierească a fost oficiată împreună cu un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte cadre didactice ale Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, slujitorii Catedralei Mitropolitane, precum și alți clerici. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul „Timotei Popovici” al Catedralei Mitropolitane, dirijat de pr. lect. univ. dr. Alexandru Streza.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu a tâlcuit Pilda Întoarcerii fiului risipitor, subliniind importanța conștiinței păcatului, a pocăinței sincere și a hotărârii de îndreptare în viața creștinului. Ierarhul i-a îndemnat pe credincioși ca, în perioada de pregătire duhovnicească pentru praznicul Învierii Domnului, să îmbine postul și rugăciunea cu primirea Sfintelor Taine ale Spovedaniei și Împărtășaniei.
Mitropolitul Ardealului a arătat că întoarcerea fiului risipitor reprezintă un model al revenirii omului din exilul păcatului la iubirea lui Dumnezeu, scopul final al acestei nevoințe duhovnicești fiind unirea cu Hristos prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Său.
„Împărtășirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos este șansa vieții noastre”, a subliniat ierarhul, îndemnându-i pe cei prezenți să trăiască această perioadă cu responsabilitate și nădejde în mila lui Dumnezeu.








