2.9 C
Sibiu
marți, 10 februarie, 2026

Alertă pe autostrada A1: Traficul pe sensul Sibiu-Deva este restricționat după ce aproximativ 23 de tone de sulfat de amoniu s-au răsturnat pe carosabil!

Știri din Județ

Publicitate
Un accident rutier în care au fost implicate două autocamioane a oprit traficul pe autostrada A1, la kilometrul 367. Incidentul, produs între localitățile Simeria și Șoimuș, a necesitat o intervenție masivă a forțelor de ordine și a pompierilor din cauza naturii mărfurilor transportate.


Potrivit datelor furnizate de ISU Hunedoara, în coliziune au fost implicate două autocamioane, unul încărcat cu anvelope și un altul care transporta aproximativ 23 de tone de sulfat de amoniu. În urma impactului, mai mulți saci cu sulfat de amoniu s-au rupt, iar o parte din substanță s-a împrăștiat pe carosabil.


Din fericire, ambii șoferi sunt în afara oricărui pericol și nu s-au înregistrat scurgeri de combustibil care să complice situația.

Din cauza riscurilor potențiale, 24 de subofițeri cu trei autospeciale de stingere și două ambulanțe SMURD s-au deplasat la locul accidentului și au instituit imediat un perimetru de siguranță de minimum 300 de metri. De asemenea, a fost alertată Garda de Mediu pentru a evalua situația și a găsi soluții pentru preluarea încărcăturii deversate.

„De la ora 13:45, pe sensul Sibiu -Deva, se circulă doar pe banda a 2-a. Se estimează reluarea normală a circulației la ora 18, estimativ.”-au transmis reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara

Sursa foto: DRDP Timişoara

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri