9.1 C
Sibiu
miercuri, 11 februarie, 2026

De la un pahar, direct la tâlhărie: Un tânăr a fost reținut după ce a smuls lanțul de aur de la gâtul unui bărbat de 53 de ani! VIDEO

Știri din Județ

Publicitate

Un bărbat în vârstă de 53 de ani a rămas fără bijuteriile de la gât chiar în fața propriei locuințe. Principalul suspect în cazul de tâlhărie, un tânăr de 26 de ani din Sibiu, a fost identificat și reținut de polițiști la o lună de la incident.

Totul s-a petrecut în dimineața zilei de 11 ianuarie. Victima petrecuse alături de mai multe persoane într-un imobil din Cisnădie, unde s-au consumat băuturi alcoolice. În jurul orei 07:00, bărbatul a plecat spre casă însoțit de tânărul de 26 de ani, care s-a oferit să îl conducă. Ajunși în apropierea destinației, în loc de un rămas-bun amical, tânărul i-ar fi smuls bărbatului lanțul de aur de la gât și a dispărut. Victima a sunat imediat la 112 pentru a raporta agresiunea.

Polițiștii din Cisnădie l-au reținut pe suspect ieri, 10 februarie și a fost arestat pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Alba, fiind cercetat penal pentru tâlhărie calificată.

Potrivit autorităților, pe parcursul întregului proces penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale, prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

VIDEO cu reținerea bărbatului:

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Grupele zonale la Juniori U 19 și U 17