9.1 C
Sibiu
miercuri, 11 februarie, 2026

Două meciuri de verificare la Sibiu. Victorie pentru ACS Mediaș, înfrângere pentru CSC Șelimbăr

Știri din Județ

Publicitate

Miercuri au avut loc două partide amicale în care au fost implicate echipe de fotbal din Sibiu.


ACS Mediaș a disputat la Sibiu un nou meci de verificare în compania formației FC Hermannstadt II, pe care l-a câștigat categoric, scor 8-0. Echipa pregătită de Cosmin Vâtcă a controlat partida de la un capăt la altul și a bifat astfel al patrulea succes din această perioadă de pregătire.

Scorul a fost deschis în minutul 20 de Lucian Noian, iar patru minute mai târziu Victoraș Astafei a majorat avantajul la 2-0. În repriza secundă, juniorul Gabriel Manoilă a înscris în minutul 65, iar Cristi Pajco a dus scorul la 4-0 în minutul 73. Raul Orlandea a făcut 5-0 după alte patru minute, iar pe final Cristi Pajco a reușit dubla în minutul 80. Beni Hanzu a marcat un gol spectaculos în minutul 85, iar Andrei Roșu a închis tabela în minutul 88, stabilind scorul final la 8-0.

Într-un alt meci amical disputat în această perioadă, CSC Șelimbăr a cedat cu 1-3 în fața formației SCM Râmnicu Vâlcea, în prima manșă a dublei de verificare cu echipa din județul vecin. Unicul gol al echipei sibiene a fost înscris de Deniz Giafer.

Antrenorul Eugen Beza a început partida în formula Băilă – Ivan, Giafer, Natea, Călugăr – Ayne, Luca, Șerban, Petrescu – Lenghel, Bucuroiu, iar pe parcurs au mai evoluat Stoian, Măluțan, Wiktorski, Teclean, Buzan, Frățilă, Cătălina, Mihart, Birbic, Benzar și Florea.

Sâmbătă, echipa din Șelimbăr va face deplasarea la Râmnicu Vâlcea pentru ultima partidă de verificare înaintea primului meci oficial din 2026.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Grupele zonale la Juniori U 19 și U 17