Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, la Protopopiatul Sibiu a avut loc joi, 12 februarie 2026, ședința administrativă lunară a preoților, urmată de cea de-a doua sesiune pastorală dedicată Anului omagial al familiei creștine – 2026.
Programul se înscrie în hotărârea Adunării Eparhiale din 24 ianuarie 2026 privind desfășurarea unui program pastoral-formativ la nivelul protopopiatelor, menit să încurajeze implicarea clerului, schimbul de experiență și aprofundarea temelor legate de viața și misiunea familiei creștine.
Începând cu ora 10.00, părintele protopop Ioan Coșa a transmis comunicările administrative din partea Centrului Eparhial, îndemnând la intensificarea activităților catehetice din perioada Postului Mare și la susținerea proiectelor eparhiale aflate în desfășurare.
În cadrul sesiunii pastorale, părintele Mircea Gudea (Parohia Șura Mare II) a prezentat tema „Copiii și tinerii – provocări vocaționale și responsabilitatea familiei”, subliniind rolul familiei și al parohiei în descoperirea și sprijinirea vocației tinerilor. Părintele Alexandru Dădîrlat (Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” II) a susținut referatul „Familia și apărarea vieții: de la concepție la moartea naturală”, evidențiind necesitatea promovării culturii vieții în contextul provocărilor actuale.
Discuțiile care au urmat au oferit prilejul unui schimb de experiență pastorală, fiind reiterată importanța familiei creștine ca spațiu fundamental de trăire și transmitere a credinței, într-o societate marcată de multiple dificultăți sociale și morale.








