13.2 C
Sibiu
joi, 12 februarie, 2026

Jandarmii sibieni vor asigura desfășurarea în siguranță a meciului dintre C.S. Măgura Cisnădie și CNOPT Bistrița!

Știri din Județ

Publicitate
Sala Polivalentă din Cisnădie găzduiește astăzi, de la ora 17:00, duelul dintre fetele de la C.S. Măgura Cisnădie și cele de la CNOPT Bistrița. Ca totul să iasă „ca la carte”, jandarmii sibieni vor fi acolo să se asigure că singura tensiune va fi cea din teren, nu din tribune.

Pentru ca evenimentul să se desfășoare în condiții de siguranţă, jandarmii sibieni transmit o serie de reguli spectatorilor:

„În conformitate cu Legea nr. 4/2008, privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, spectatorilor le este interzis:

să introducă sau să încerce introducerea de băuturi alcoolice în arena sportivă;să introducă în arena sportivă inscripţii, embleme, pancarte, bannere, afişe, steaguri sau alte suporturi ce conţin simboluri, sloganuri, imagini ori texte cu conţinut obscen

să arunce asupra celorlalţi spectatori, asupra oficialilor sau a jucătorilor, asupra forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă, asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în incinta bazei sportive, precum şi în direcţia suprafeţei de joc cu obiecte de orice fel sau cu substanţe corozive ori care murdăresc

să escaladeze gardurile care delimitează spaţiul de joc sau gardurile interioare de separare a sectoarelor

să se caţere pe gardul care delimitează spaţiul de joc de tribună

să provoace ori să participe efectiv la scandal în incinta bazei sportive ori, după caz, a arenei sportive
 
Bucurați-vă de atmosfera meciului de handbal în siguranță!

În caz de nevoie, solicitați ajutorul jandarmilor sibieni, aflați la datorie pentru siguranța comunității, ori apelați numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.”


Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri