Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu marchează o nouă etapă în managementul instituției. Începând de mâine, 14 februarie, funcția de Director Medical va fi preluată de către doctorul Dragoș Popescu, medic primar Obstetrică-Ginecologie, care îi înlocuiește în funcție pe fostul director, Remus Călin Cipăian.

Cu această ocazie, conducerea spitalului a transmis mulțumiri publice fostului director, Dr. Remus Călin Cipăian:
„Conducerea SCJU Sibiu adresează mulțumiri publice domnului Dr. Remus-Călin Cipăian pentru dedicarea și viziunea demonstrate pe parcursul mandatului său. Contribuția sa la dezvoltarea serviciilor medicale și eforturile constante de optimizare a actului medical rămân piloni importanți în evoluția spitalului.”
Cine este medicul Dragoș Popescu?
Noul director medical aduce în prima linie a managementului SCJU Sibiu o experiență de peste două decenii în sistemul sanitar. Ca medic primar în specialitatea Obstetrică-Ginecologie, medicul Dragoș Popescu este recunoscut pentru expertiza sa profesională, dar și pentru abilitățile manageriale acumulate de-a lungul celor 20 de ani de activitate.
Prioritățile noului mandat
Numirea doctorului Popescu vine cu o agendă clară, axată pe trei piloni strategici pentru sănătatea sibienilor. Potrivit reprezentanțiilor spitalului, printre atribuțiile sale se numără finalizarea proiectelor începute, introducerea unor noi standarde și inițiative menite să îmbunătățească direct experiența, siguranța și confortul celor care trec pragul spitalului și ridicarea calității actului medical la standarde înalte.





