O zi de sâmbătă s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din localitatea Ighișu Nou, județul Sibiu. Un băiețel de doar 7 ani și-a pierdut viața în această după-amiază, după ce un balot de fân a căzut peste el.
Alerta a fost dată în jurul orei 15:20 de către o femeie care a asistat la scenă. Salvatorii s-au deplasat de urgență cu două ambulanțe SAJ, un echipaj SMURD cu medic și a fost solicitat inclusiv elicopterul SMURD de la Târgu Mureș.
Lovitura a fost atât de puternică încât copilul a intrat imediat în stop cardio-respirator. Până la sosirea medicilor, rudele au încercat disperate să-l readucă la viață, manevrele fiind continuate apoi de echipele medicale. Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor și a tehnicii medicale aduse la fața locului, inima băiatului nu a mai bătut, iar medicul a fost nevoit să declare decesul.
Polițiștii au deschis deja un dosar penal pentru ucidere din culpă. Oamenii legii fac acum cercetări pentru a înțelege exact cum a fost posibil ca balotul să cadă și cine se face vinovat de această tragedie care a șocat întreaga comunitate.
Foto: ilustrare





