Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova a prezentat noi informații despre Secțiunea 2 a Autostrăzii A1, cuprinsă între Boița și Cornetu, un tronson în lungime de aproximativ 31,3 kilometri, considerat unul dintre cele mai dificile din întregul proiect Sibiu–Pitești.
Traseu montan cu soluții tehnice complexe
Sectorul se desfășoară într-o zonă montană dificilă, în mare parte de-a lungul Văii Oltului, ceea ce a impus adoptarea unor soluții tehnice complexe și realizarea unor lucrări de amploare. Aproape jumătate din lungimea totală a secțiunii este reprezentată de lucrări de artă, fapt care transformă acest tronson într-unul dintre cele mai spectaculoase și provocatoare din cadrul autostrăzii.
Potrivit DRDP Craiova, proiectul include șapte tuneluri, cu o lungime însumată de aproximativ 5 kilometri, fiecare sens de mers urmând să beneficieze de galerii separate. De asemenea, sunt prevăzute 49 de poduri și viaducte, care însumează peste 13 kilometri.

Două noduri rutiere principale
Secțiunea va avea două noduri rutiere principale: la Boița, unde se va realiza conexiunea cu DN7, și la Racovița (Cornetu). În plus, proiectul presupune lucrări ample de consolidare a versanților și realizarea unor structuri de sprijin adaptate reliefului montan, având în vedere specificul geografic al zonei.

Prezentare 3D pentru segmentul Boița–Lazaret
DRDP Craiova a anunțat că publică prima parte a acestei secțiuni, respectiv segmentul Boița–Lazaret, în cadrul unei serii dedicate prezentării 3D a marilor proiecte de infrastructură rutieră. Reprezentanții instituției au precizat că, deși acest sector nu se află în administrarea lor, informațiile sunt considerate de interes pentru comunitate și pentru cei care urmăresc evoluția proiectelor majore de infrastructură din România.
Instituția anunță că vor urma și alte episoade dedicate acestei secțiuni a Autostrăzii A1.






