Instituția Prefectului – Județul Sibiu a făcut publice rezultatele acțiunii de control desfășurate în perioada 18 decembrie 2025 – 18 februarie 2026, privind verificarea modului de gestionare a deșeurilor provenite din construcții și demolări la nivelul județului.
Acțiunea, derulată sub coordonarea Instituției Prefectului – Județul Sibiu, în colaborare cu Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Sibiu și Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu, a scos la iveală deficiențe semnificative în gestionarea acestor tipuri de deșeuri. Problemele identificate au vizat, în special, lipsa trasabilității, nerespectarea obligațiilor de evidență și neconformități în ceea ce privește transportul deșeurilor.
În cadrul celor 32 de acțiuni de control efectuate, au fost aplicate 31 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 327.000 de lei. Dintre acestea:
- 25 de sancțiuni au fost aplicate persoanelor juridice, în valoare totală de 290.000 de lei;
- 6 sancțiuni au vizat persoane fizice, însumând 37.000 de lei.
Cea mai mare amendă, în cuantum de 70.000 de lei, a fost aplicată de Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Sibiu unei persoane juridice din localitatea Cristian, pentru nerespectarea prevederilor legale privind gestionarea și trasabilitatea deșeurilor din construcții și demolări. La polul opus, cea mai mică sancțiune, de 5.000 de lei, a fost aplicată unei societăți din Șura Mică, pentru neîndeplinirea obligațiilor legale în domeniu.
Pe lângă sancțiuni, autoritățile au dispus și măsuri cu caracter corectiv, menite să asigure intrarea în legalitate și să prevină repetarea abaterilor constatate.
Controalele au confirmat necesitatea unei monitorizări riguroase a fluxului de deșeuri, de la locul de generare până la valorificarea sau eliminarea finală prin operatori autorizați. Lipsa documentelor justificative, gestionarea improprie a organizărilor de șantier și depozitările neconforme au fost identificate drept vulnerabilități majore, cu potențial impact negativ asupra mediului și sănătății populației.
Autoritățile subliniază că aplicarea sancțiunilor reflectă fermitatea în aplicarea cadrului legal și reafirmă angajamentul pentru creșterea gradului de responsabilitate și conformare a operatorilor economici, precum și pentru consolidarea cooperării interinstituționale în domeniul protecției mediului.
Acțiunile de control vor continua pe parcursul anului 2026, inclusiv prin verificarea modului de îndeplinire a măsurilor dispuse și monitorizarea zonelor cu risc ridicat.
Verificările au fost efectuate în baza Ordinului nr. 499/15.12.2025, emis de prefectul județului Sibiu, Mircea Dorin Crețu, privind constituirea unei comisii mixte de control pentru verificarea depozitării neconforme a deșeurilor provenite din construcții și demolări. Declanșarea controalelor a fost anunțată anterior prin comunicatul de presă nr. 24470 din 15.12.2025, iar prezentul material face cunoscute rezultatele acțiunilor întreprinse.
Instituția Prefectului – Județul Sibiu face apel către cetățeni și operatorii economici să respecte strict prevederile legale privind gestionarea deșeurilor din construcții și demolări, să utilizeze exclusiv operatori autorizați pentru transport și eliminare și să păstreze documentele justificative care atestă trasabilitatea acestora.
Totodată, cetățenii sunt încurajați să sesizeze autorităților competente orice situație de depozitare neconformă identificată în comunitate.
Prefectul județului Sibiu, Mircea Dorin Crețu, a declarat:
„Respectarea legislației de mediu nu reprezintă doar o obligație legală, ci o responsabilitate comună față de comunitate și generațiile viitoare. Vom continua acțiunile de control și monitorizare pentru a preveni practicile neconforme și pentru a asigura un mediu curat și sigur pentru toți cetățenii județului Sibiu.”





