FC Hermannstadt trebuia să beneficieze de un penalty la ultima fază a meciului cu CFR Cluj, dar decizia din teren a fost schimbată în camera VAR.
Clubul sibian a emis un comunicat în care cere arbitraje echidistante la meciurile din Superligă. ”FC Hermannstadt își exprimă public nemulțumirea și indignarea cu privire la lipsa de reacție a Comisiei Centrale a Arbitrilor față de mai multe faze importante din meciul disputat de echipa noastră în etapa nr. 27 din Superliga României. Mai precis, ne referim aici la refuzul CCA de a prezenta public analiza tuturor momentelor litigioase din timpul meciului cu CFR Cluj. Considerăm că acest fapt este o sfidare la adresa clubului nostru, a competiției, dar și a celorlalte cluburi din Superliga”, spun oficialii sibieni
Aceștia pun întrebarea ”Pe cine protejați, domnilor? Cât timp baremurile de arbitraj sunt plătite în mod egal de toate cluburile, dreptatea pe teren trebuie împărțită la fel, adică în mod egal, nu preferențial! Solicităm public să fie prezentată analiza detaliată a CCA față de meciul FCH vs CFR Cluj, inclusiv înregistrările audio dintre arbitri și convorbirile acestora cu camera VAR!”, a mai transmis clubul sibian.
Până la analiza de la CCA, FC Hermannstadt este obligată să ia puncte din partea de luni de la Miercurea Ciuc. Va fi un meci cu una din contracandidatele la evitarea retrogradării, iar un rezultat negativ ar face aproape imposibilă misiunea sibienilor în play-out.





