1.3 C
Sibiu
vineri, 20 februarie, 2026

Și-a tăiat prietenul cu briceagul după o noapte de băut. Condamnare de 3 ani închisoare cu suspendare

Știri din Județ

Publicitate
Un tânăr din Avrig a fost condamnat de Judecătoria Avrig după ce, în urma unei nopți petrecute la băut, și-a atacat un prieten cu un briceag și l-a lăsat cu răni care au necesitat peste două săptămâni de îngrijiri medicale .

Atac în stradă, după amenințări

Faptele s-au petrecut în noaptea de 2 spre 3 martie 2021. Inculpatul se afla în locuința fratelui său din Avrig, unde a consumat alcool împreună cu victima. La un moment dat, a început să o amenințe, jucându-se cu un briceag.

Inițial, victima a crezut că este o glumă, dar când a realizat că amenințările sunt serioase a ieșit din casă pentru a evita un conflict. A fost însă urmărită. În stradă, agresorul a ajuns-o și a tăiat-o la bărbie. Victima a încercat să fugă, dar a fost ajunsă din nou și rănită la coapsa stângă.

Bărbatul a reușit într-un final să scape și a sunat la poliție. Certificatul medico-legal a arătat că leziunile au necesitat 14–16 zile de îngrijiri medicale.

Pedepse cumulate pentru două infracțiuni

În fața instanței, inculpatul a recunoscut fapta. Pentru atacul cu briceagul, judecătorii au stabilit o pedeapsă de 1 an și 6 luni de închisoare.

Magistrații au constatat însă că agresiunea a fost comisă înainte ca tânărul să fie condamnat definitiv, într-un alt dosar, la 2 ani și 6 luni de închisoare pentru tâlhărie calificată. În aceste condiții, pedepsele au fost contopite, iar instanța a stabilit o pedeapsă finală de 3 ani de închisoare.

3 ani de închisoare, cu supraveghere strictă

Deși pedeapsa este de 3 ani, executarea acesteia a fost suspendată sub supraveghere, pe o perioadă de 4 ani.

În acest interval, tânărul trebuie să se prezinte periodic la Serviciul de Probațiune, să participe la un program de reintegrare socială și să presteze 120 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității.

Instanța a avertizat că orice abatere sau comiterea unei noi infracțiuni va duce la revocarea suspendării și la executarea efectivă a pedepsei în penitenciar.

Despăgubiri consistente pentru victimă

Agresorul a fost obligat să plătească victimei 1.000 de lei daune materiale și 10.000 de euro daune morale, având în vedere rănile suferite și cicatricea rămasă în zona bărbiei.

De asemenea, acesta trebuie să achite cheltuieli judiciare către stat și către partea civilă.

Hotărârea poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri