Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul–Junii” Sibiu readuce în prim-plan una dintre cele mai frumoase tradiții ale comunității săsești din județ – Blumenfest, sărbătoarea florilor din Axente Sever.
Pe vremuri, Blumenfest era unul dintre cele mai așteptate momente ale anului în Axente Sever, o sărbătoare care dura trei zile și trei nopți și care mobiliza întreaga comunitate. Pregătirile începeau încă din luna ianuarie, când tinerii își alegeau, în mare taină, perechea. În jurul acestui ritual discret se țesea întreaga poveste a sărbătorii.
Fete, mame, bunici și mătuși lucrau cu migală buchete spectaculoase, alcătuite din 350-400 de flori realizate manual din mătase, pânză sau hârtie. Fiecare buchet devenea un simbol al primăverii, al renașterii naturii și al iubirilor care înfloreau odată cu ea.
În ajunul sărbătorii, copiii duceau buchetele de la fete la casele băieților, fiind primii care aflau tainele perechilor formate. A doua zi, fetele se adunau la casa uneia dintre ele, iar feciorii soseau însoțiți de fanfară. Se intona imnul sașilor, iar tinerele erau invitate la dans. Urma parada prin sat, moment în care întreaga comunitate ieșea să admire alaiul tinerilor și impunătoarele buchete de flori. Petrecerea continua până în zori, într-o atmosferă de bucurie și solidaritate.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, tradiția a fost întreruptă. Blumenfest a fost reluat abia în 1970, când 86 de tineri – adică 43 de perechi – au luat parte la sărbătoare, potrivit monografiei comunei Axente Sever semnată de Ioan Gabor. Ulterior, evenimentul a mai fost organizat sporadic, până în 1984. De ani buni însă, Blumenfest nu se mai ține la lăsarea postului de Paști, însă fotografiile îngălbenite de vreme rămân mărturie a unei tradiții care umplea satul de culoare și emoție.
Imaginile prezentate fac parte din arhiva CJCPCT „Cindrelul–Junii” Sibiu, fiind reproduceri electronice după fotografii din colecția lui Ioan Gabor.
Activitatea CJCPCT „Cindrelul–Junii” Sibiu este posibilă cu finanțarea acordată de Consiliul Județean Sibiu.
Manager: Silvia Macrea












