2.9 C
Sibiu
duminică, 22 februarie, 2026

Disco Mania transformă Sibiul în capitala muzicii retro: o noapte legendară cu Haddaway, Sabrina, Gipsy Kings și Culture Beat la Sala Transilvania

Știri din Județ

Publicitate
Sibiul se pregătește să retrăiască magia anilor ’70, ’80 și ’90 la cel mai așteptat eveniment retro al anului. Disco Mania aduce la Sala Transilvania o noapte plină de energie, nostalgie și hituri care au făcut istorie, transformând orașul în capitala muzicii disco. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 7 martie, de la ora 19:30, iar accesul publicului este permis începând cu ora 18:00.

Pe scenă vor urca artiști legendari care au definit generații întregi.

Haddaway revine în fața fanilor cu celebrul „What Is Love?”, piesă care a dominat topurile internaționale și a devenit un simbol al anilor ’90. Show-ul său promite să readucă energia autentică a muzicii dance care a cucerit lumea.

Atmosfera va fi incendiată și de prezența inconfundabilă a Sabrinei, senzuala și energica artistă care a făcut istorie cu hituri precum „Boys (Summertime Love)”, „All of Me”, „Angel Boy” și „Hot Girl”. Considerată una dintre marile febleți ale tinereții pentru milioane de fani, Sabrina readuce pe scenă farmecul și strălucirea anilor de aur ai muzicii pop-dance.

Un moment special al serii va fi oferit de Gipsy Kings, trupa care a dus flamenco-ul pe marile scene ale lumii, combinându-l cu influențe latino și ritmuri occidentale. Cu discuri de aur și platină în palmares, artiștii vor face publicul să danseze pe ritmurile inconfundabile ale hiturilor „Bamboleo”, „Volare” și „Baila Me”, într-un spectacol plin de pasiune și emoție.

Petrecerea continuă cu Admiral C4C, care aduce vibe-uri pozitive și energie molipsitoare, gata să ridice sala în picioare cu piese precum „Turn It Up” și „Drop The Boom”.

Iar când vor răsuna primele acorduri din „Mr. Vain” și „Got to Get It”, publicul va ști că Culture Beat a transformat Disco Mania într-o explozie de energie pură, specifică anilor ’90.

Costume retro, lumini colorate, vibe autentic și o producție spectaculoasă completează rețeta unei seri memorabile. Disco Mania promite nu doar un concert, ci o călătorie în timp și o celebrare a muzicii care a umplut ringurile de dans din întreaga lume.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Înfrângere pe final la Buftea

Inter Sibiu a pierdut la Rm. Vâlcea