7.4 C
Sibiu
luni, 23 februarie, 2026

45 de firme concurează pentru modernizarea ultimului pavilion nereabilitat al Spitalului Județean Sibiu

Știri din Județ

Publicitate
Șase asocieri, reunind în total 45 de firme, au depus oferte la licitația publică lansată de Consiliul Județean Sibiu pentru contractul de lucrări privind „Consolidare seismică, modernizare și dotare a Secțiilor Medicale din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu (inclusiv extinderea puțurilor lifturilor existente în vederea instalării de lifturi pentru accesul cu targă și al persoanelor cu dizabilități)”.

Anunțul de participare a fost publicat atât în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), cât și în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), asigurând transparența procedurii și accesul operatorilor economici la un contract estimat la 59.501.573,03 lei, fără TVA.

Potrivit președintei Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, interesul ridicat pentru această investiție este un semnal pozitiv.

„Interesul crescut pentru licitație ne bucură, întrucât dorim să obținem un preț cât mai bun. Este ultimul pavilion cu saloane și cabinete medicale nemodernizate din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu. Nu a fost ușor, însă rezultatele se văd și se simt de către pacienți, medici și personalul angajat. În plus, nu am reabilitat doar clădiri, ci am achiziționat și echipamente moderne, esențiale pentru un act medical eficient”, a declarat Daniela Cîmpean.

Cele șase asocieri care au depus oferte sunt:

  • Asocierea Conlan – Das Engineering Grup
  • Con-A Operations
  • Asocierea Total NSA AG Construct – Real Deco – Pro Hart Group
  • Strabag
  • Asocierea Lincoln Plus – Leistung Construct
  • TCI Contractor General

Ofertele vor fi analizate de comisia de licitație într-un termen de 60 de zile, urmând ca ulterior să fie desemnat câștigătorul contractului.

Pentru reabilitarea Secțiilor Medicale, Consiliul Județean Sibiu a obținut o finanțare nerambursabilă de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în valoare de 79.524.694,70 lei (cu TVA). La această sumă se adaugă o contribuție de 5.010.755,60 lei (cu TVA) din bugetul local al județului Sibiu.

Clădirea „Medicalelor”, construită în anul 1857, va fi consolidată seismic prin această investiție. De asemenea, puțurile lifturilor vor fi extinse pentru a permite accesul cu targă și pentru persoanele cu dizabilități. Proiectul mai prevede înlocuirea acoperișului și a tâmplăriei, termoizolarea planșeelor, precum și refacerea completă a finisajelor interioare, astfel încât pacienții și personalul medical să beneficieze de condiții moderne și sigure.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri