7.9 C
Sibiu
luni, 23 februarie, 2026

Raluca Turcan: Investiție istorică de 280 de milioane de euro în patrimoniul României, prin programul „Temelii Culturale”

Știri din Județ

Publicitate
De Ziua Națională Constantin Brâncuși, deputatul PNL de Sibiu, Raluca Turcan, a transmis un mesaj public în care a subliniat importanța continuării programului „Temelii Culturale”, proiect inițiat și semnat de aceasta, dedicat reabilitării și punerii în valoare a unor obiective majore de patrimoniu din România.

Potrivit Ralucăi Turcan, programul vizează nu doar restaurarea unor clădiri istorice, ci „consolidarea temeliilor culturale ale României”. În cadrul proiectului este asigurată finanțarea pentru refacerea și valorificarea a 14 obiective majore de patrimoniu, printre care și restaurarea Muzeului Național „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, considerat un reper esențial pentru înțelegerea operei și moștenirii marelui sculptor.

Deputatul sibian a precizat că Guvernul condus de Ilie Bolojan a aprobat un împrumut în valoare de 140 de milioane de euro, sumă care va fi dublată prin alocări din bugetul de stat. Astfel, investiția totală ajunge la 280 de milioane de euro, pe care Turcan o descrie drept „o investiție istorică în patrimoniul României – în monumente, muzee, situri și ansambluri care spun cine suntem și ce lăsăm mai departe”.

Raluca Turcan a atras atenția asupra necesității implementării rapide a proiectelor, subliniind că „resursele există, iar patrimoniul nu trebuie pus în așteptare”. Aceasta a făcut apel la profesionalism și respectarea termenelor, arătând că fiecare întârziere poate însemna o pierdere de valoare culturală.

În context, deputatul PNL a amintit și includerea Ansamblului „Calea Eroilor” pe lista patrimoniului mondial UNESCO, fapt ce confirmă valoarea universală a moștenirii lăsate de Constantin Brâncuși. „Coloana fără Sfârșit”, „Poarta Sărutului” și „Masa Tăcerii” sunt, potrivit acesteia, capodopere ale artei moderne universale, iar responsabilitatea autorităților este de a le proteja și transmite generațiilor viitoare.

Mesajul transmis de Raluca Turcan pune accent pe investiții consistente în cultură și pe accelerarea proiectelor de restaurare, în contextul celebrării uneia dintre cele mai importante personalități ale artei românești și universale.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri