7.9 C
Sibiu
luni, 23 februarie, 2026

Raluca Turcan: „Reforma nu mai poate fi amânată. De ce ajungem mereu la concluziile corecte prea târziu?”

Știri din Județ

Publicitate
Deputatul PNL de Sibiu, Raluca Turcan, critică întârzierea cu care coaliția de guvernare a ajuns la un acord privind măsurile economice și reformele necesare, deși, susține aceasta, problemele erau evidente de luni de zile.

Într-un mesaj public, Turcan arată că decizia coaliției a fost luată „în unanimitate”, însă ridică semne de întrebare legate de cele patru luni de negocieri care au precedat consensul. „Dar de ce a fost nevoie de patru luni de întârziere pentru lucruri care erau evidente de la început?”, întreabă deputatul liberal.

Raluca Turcan subliniază că economia are nevoie de un „pachet real de relansare, nu doar de sloganuri”, punctând faptul că investițiile și competitivitatea au devenit priorități declarate abia după ce mediul privat a transmis în repetate rânduri semnale de alarmă.

Un alt punct sensibil abordat de parlamentarul sibian vizează patrimoniul construit. Turcan atrage atenția că stimulentele pentru clădirile istorice sunt discutate serios abia acum, în condițiile în care „patrimoniul se degradează sub ochii noștri”.

În mesajul său, deputatul PNL vorbește și despre reformele amânate și despre necesitatea modernizării statului, pe care o consideră o urgență, nu un simplu slogan politic. „Reforma nu mai poate fi amânată”, afirmă Turcan, adăugând că problema nu mai ține de lipsa soluțiilor, ci de lipsa voinței politice.

În încheiere, Raluca Turcan pune sub semnul întrebării ritmul în care sunt adoptate deciziile importante, sugerând că blocajele politice întârzie constant măsurile corecte: „De ce de fiecare dată ajungem la concluziile corecte… prea târziu, cu unanimitate, după luni de blocaj în interes politic?”

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri