7.9 C
Sibiu
marți, 24 februarie, 2026

Zeci de elevi din Sibiu, în vizită la Parlament la invitația senatoarei AUR Luminița Păucean Fernandes

Știri din Județ

Publicitate
Zeci de elevi din județul Sibiu au vizitat Parlamentul României, la inițiativa senatoarei AUR Luminița Păucean Fernandes. Parlamentarul a precizat că demersul face parte din activitatea sa de reprezentare și din atribuțiile pe care le are în calitate de membru al Comisiei pentru Învățământ, Știință și Inovare.

Potrivit acesteia, vizita a avut ca scop familiarizarea tinerilor cu modul de funcționare a instituției fundamentale a statului, care adoptă legile și exercită controlul asupra Guvernului. În cadrul întâlnirii, elevii au primit explicații despre rolul constituțional al Senatului, etapele procesului legislativ – de la inițiativă până la promulgare –, activitatea comisiilor permanente, dezbaterile din plen și procedura de vot.

De asemenea, discuțiile au vizat principiul separației puterilor în stat și mecanismele de echilibru instituțional prevăzute de Constituție. Senatoarea a subliniat că întrebările adresate de elevi au fost axate pe aspecte concrete privind impactul deciziilor parlamentare asupra comunităților locale și pe responsabilitatea exercitării unei funcții publice.

„Interesul manifestat în cadrul întâlnirii arată că tinerii doresc să înțeleagă modul în care funcționează statul și procesul decizional. O democrație solidă se construiește prin informare, transparență și asumare”, a transmis Luminița Păucean Fernandes.

Parlamentarul a mulțumit elevilor și cadrelor didactice pentru participare și a anunțat că va continua să sprijine organizarea unor astfel de vizite pentru tinerii din județul Sibiu, considerându-le parte a responsabilității sale de reprezentare parlamentară.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri