5.2 C
Sibiu
marți, 24 februarie, 2026

VIDEO Accident grav pe DN 14: Doi bărbați au decedat, iar o minoră a fost transportată în stare gravă la spital!

Știri din Județ

Publicitate
Un accident rutier produs pe DN 14, între localitățile Agârbiciu și Șeica Mare. Accidentul a fost produs de un bărbat în vârstă de 51 de ani din localitatea Bazna, care a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus din sens opus de către un bărbat de 45 ani din Mediaș. Echipajele au reușit să extragă din mașini tei victime încarcerate, o minoră în vârstă de 15 ani și doi bărbați în vârstă de 51, respectiv 45 de ani. Din păcate în ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale, cei doi bărbați au decedat.

La locul accidentului s-au deplasat de urgență trei echipaje SMURD dintre care unul cu medic, două ambulanțe SAJ tip B, o autospecială de descarcerare și una de stingere.

Potrivit autorităților trei persoane sunt încarcerate, dintre care două sunt inconștiente. Echipele de descarcerare lucrează contra cronometru pentru a extrage victimele și a le preda echipajelor medicale.

Polițiștii rutieri sunt prezenți în zonă pentru a dirija traficul. Potrivit autorităților, traficul în acest moment pe DN 14 la kilometrul 34 este blocat.

ACTUALIZARE, ORA 17:51:

„Cele trei victime au fost extrase din mașini: o minoră în vârstă de 15 ani, conștientă cu multiple traumatisme și doi bărbați în vârstă de 51, respectiv 45 de ani, inconștienți în stop cardio-respirator. În aceste momente se aplică manevre de resuscitare.”-raportează ISU Sibiu

Sursa foto: IPJ Sibiu

ACTUALIZARE, ORA 18:05:

„Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că, în timp ce conducea un autoturism pe DN14, spre Sibiu, la km 34, un bărbat în vârstă de 51 de ani, din localitatea Bazna, din cauze care urmează a se stabili, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus din sens opus de către un bărbat de 45 ani, din Mediaș.

Cei doi conducători auto și pasagera din autoturismul condus de bărbatul în vârstă de 51 de ani, o tânără în vârstă de 15 ani din localitatea Bazna au suferit răni grave și primesc îngrijiri medicale la fața locului.

Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului.

Traficul rutier este blocat în continuare.”-raportează IPJ Sibiu

Sursa foto: SAJ Sibiu

ACTUALIZARE, ORA 19:10:

Potrivit autorităților, în ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale, nici unul dintre cei doi bărbați nu au răspuns manevrelor de resuscitare, medicul fiind nevoit să declare decesul acestora. Iar tânăra în vârstă de 15 ani, care a suferit o fractură la gamba stângă, traumatism de coloană, traumatism abdominal și toracic, a fost preluată de un echipaj SAJ cu medic și transportată la CPU Luther în stare gravă.

Sursa foto/video: ISU Sibiu

VIDEO:

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri