2.4 C
Sibiu
miercuri, 25 februarie, 2026

EDITORIAL: AUR Sibiu, înainte de a trimite comunicate de presă, trebuie să învețe bazele administrației locale

Știri din Județ

Publicitate
Dacă era încă un partid abia format, mai aveam înțelegere, dar să fii partid parlamentar puternic, cu aleși locali aproape peste tot, și să trimiți comunicat de presă în care să gafezi flagrant pe teme de administrație locală, denotă mult diletantism. Este vorba de AUR Sibiu. Un partid care în județ a luat scoruri bune la ultimele alegeri, dar a fost decapitat de la București și este condus tot de la centru prin interimari.

Astăzi la Filarmonica de Stat Sibiu era programată o conferință de presă a managerului Cristian Lupeș. Se prezenta bilanțul ultimului an, dar și o prezentare a actualului mandat aflat spre final. AUR Sibiu a considerat că se poate lipi de subiect și a trimis de dimineață un comunicat de presă în care ataca președinta Consiliului Județean Sibiu pentru că a notat pe managerul de la Filarmonică cu nota 10. „Filiala Sibiu a Partidului A.U.R. își exprimă indignarea față de decizia președintei Consiliului Județean Sibiu, Daniela Câmpean (SIC!), de a acorda nota maximă directorului Filarmonicii de Stat Sibiu, în urma evaluării anuale.”

SIC îmi aparține. Pentru necunoscători, semnalează o eroare în text. Eroarea aparține celor de la AUR Sibiu care au scris de vreo 5 ori greșit în comunicat numele președintei Consiliului Județean Sibiu, semn că nici cum o cheamă nu prea știu.

Trecem peste acest aspect, dar ne oprim la gafa monumentală. AUR Sibiu susține că președinta Consiliului Județean a notat managerii instituțiilor! Deși au aleși în Consiliul Județean Sibiu, AUR Sibiu habar nu are că de ani de zile se formează în instituții conform legii o comisie care evaluează managerii instituțiilor subordonate. Așa este la Consiliul Județean, la Primăria Sibiu etc. Nicidecum președintele sau primarul nu face notarea!

Și ca să o dea rasol de tot, cei de la AUR Sibiu continuă: „AUR Sibiu solicită public Consiliului Județean transparență totală prin publicarea indicatorilor de performanță în baza cărora a fost acordată nota 10”. Adică au consilieri județeni degeaba aleși pentru că sigur nu au citit proiectele de hotărâri care prevăd acești indicatori.

Restul comunicatului, scris într-un stil proletar, ce îmi aduce aminte de cum erau înfierați dușmanii poporului în Scânteia comunistă, se referă la dragostea AUR Sibiu pentru sindicalștii de la Filarmonică și ura față de managerul Lupeș. Știți voi: lupta de clasă!

Ca să închei în același ton, comunicatul conține și un citat din „conducerea filialei AUR Sibiu”. Altfel spus, tot comunicatul e un citat AUR Sibiu, dar conține și un citat din „conducere”. Chestia asta neasumată pe persoane este specifică AUR.

De curând, au avut cică alegeri interne. De fapt a fost o ședință vinerea trecută la sediul AUR Sibiu unde s-a dat citire directivei de la București prin care Radu Fabian a fost numit interimar șef la filială. Deputatul de București, ales pe listele de Sibiu și care nu a mai dat prin județ de la alegerile din 2024, decât ocazional, conduce acum filiala. Să ne amintim că fostul lider, sibianul Sebastian Suciu a fost mazilit, dar cu el au plecat din partid multe din organizațiile locale.

Doar că și la ședința respectivă de partid, presa nu a avut acces. Iar după a fost emis un comunicat sec, neasumat. Unii din cei prezenți mi-au declarat că s-au simțit la o ședință de Comintern în care primul lucru li s-a interzis să pună mâna pe telefoane, nu care cumva să facă vreunul o poză, video sau să înregistreze ședința de pomină.

Nu îmi place să generalizez și sunt sigur că și în AUR Sibiu sunt oameni politici de valoare. Dar se pare că stau foarte prost la capitolul comunicare a structurii județene de partid. Este bine să te lipești cu declarații politice de subiecte la ordinea zilei pe plan local, dar să o faci profesionist și cu argumente temeinice. Altfel riști să cazi în derizoriu și să te faci de minune în ochii alegătorilor cu mai mult de 4 clase.

PS: Dragostea și susținerea totală pe care AUR Sibiu o declamă în comunicatul de presă pentru sindicaliștii de la Filarmonică oare va rezista și după ce unii dintre liderii lor vor fi condamnați definitiv de instanța de judecată? Sau vor striga, iar, că e mâna marilor puteri ori vreo conspirație globalistă? Vy ponyali soobshcheniye, tovarishch Fabian Radu?

FOTO: Colaj de ilustrare

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri