Subprefectul județului Sibiu, Florian Giubega (PSD), a transmis un mesaj public cu prilejul Dragobetelui, sărbătoarea tradițională a iubirii la români, adresându-se tuturor locuitorilor județului.
În mesajul său, Giubega a urat sibienilor „cele mai bune gânduri de sănătate, liniște și speranță”, subliniind semnificația acestei zile pentru comunitate. „Această zi ne reamintește importanța respectului reciproc, a solidarității și a legăturilor autentice dintre oameni — valori care stau la baza unei comunități unite și armonioase”, a transmis subprefectul.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu a evidențiat, totodată, rolul gesturilor simple și al dialogului în consolidarea relațiilor dintre oameni. Potrivit acestuia, prin „bună înțelegere” și comunicare se poate construi „zi de zi un climat de încredere și echilibru, în care fiecare să se simtă apreciat și respectat”.
În încheiere, Florian Giubega le-a urat sibienilor ca Dragobetele „să aducă bucurie, apropiere și optimism”, transmițând un „La mulți ani de Dragobete!” tuturor celor care sărbătoresc.
Sursa foto: pagina Facebook





