Consilierul local PNL Adrian Bibu a readus în discuție, în ședința de astăzi a Consiliului Local Sibiu, modificarea regulamentului privind sterilizarea gratuită a câinilor de rasă comună, propunând simplificarea condițiilor de acces la program după modelul aplicat la Cluj-Napoca.
Compararea regulamentelor Sibiu – Cluj
Adrian Bibu a explicat că, în urma unei discuții cu viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, a solicitat și a primit proiectul de hotărâre aplicat acolo, pe care l-a transmis și colegilor din Consiliul Local.
„Am căutat într-o administrație europeană, la fel cum este și cea din Sibiu, ca să ni se potrivească lucrurile. Am primit acest proiect de hotărâre și l-am dat și colegilor de la partide”, a declarat consilierul PNL.
Acesta a comparat prevederile actualului regulament din Sibiu cu cele din Cluj-Napoca. La Sibiu, scopul regulamentului este „reducerea înmulțirii necontrolate a câinilor de rasă comună, responsabilizarea populației deținătoare de câini, prevenirea abandonului câinilor, limitarea răspândirii necontrolate a bolilor cu transmitere la om”.
În schimb, la Cluj-Napoca, programul multianual are ca obiectiv principal „reducerea fenomenului de înmulțire necontrolată a animalelor de companie”.

Condiții mai restrictive la Sibiu
Diferențele apar la capitolul beneficiarilor. La Sibiu, pot beneficia de sterilizare gratuită doar persoanele care:
– au domiciliul permanent în municipiul Sibiu;
– dețin maximum trei câini de rasă comună sau metiși;
– fac parte dintr-o familie cu venit total lunar echivalent cu un salariu minim pe economie plus încă jumătate dintr-un salariu minim;
– sunt persoane singure cu un venit lunar echivalent cu salariul minim pe economie.
În schimb, la Cluj-Napoca pot beneficia de program „toți cetățenii cu domiciliul stabil pe raza municipiului Cluj-Napoca, stăpâni de câini și pisici de rasă comună și a metișilor acestora, în limita sumelor alocate de la bugetul local”.
„Scopul nostru este să obținem niște rezultate”
Adrian Bibu a relatat că viceprimarul din Cluj i-a explicat că obiectivul administrației de acolo este obținerea unor rezultate concrete și reducerea numărului de pui abandonați în fiecare primăvară.
„Scopul nostru este să obținem niște rezultate și să reducem numărul de pui care apar primăvara și, practic, oricum după aceea ne încărcăm cu ele”, i-ar fi transmis viceprimarul din Cluj.
În acest context, consilierul PNL a propus analizarea posibilității ca la Sibiu să rămână doar condiția privind domiciliul, renunțându-se la limitările legate de numărul de câini și de nivelul veniturilor.
„Până la urmă, scopul este să castrăm animale și să nu mai avem animale aruncate și să renunțăm la punctele B, C și D”, a afirmat Bibu, precizând că nu solicită o decizie pe loc, ci o analiză în perioada următoare.
Peste o mie de animale sterilizate la Cluj
Potrivit datelor prezentate în ședință, la Cluj-Napoca au fost sterilizate anul trecut aproximativ o mie de animale, câini și pisici, prin intermediul unui sistem de bonuri valorice.
„Mi-au spus că ei pur și simplu dau un bon valoric să meargă acolo și că sunt rezultate foarte bune”, a arătat consilierul sibian.
Acesta a adăugat că, după eventualele modificări ale regulamentului, un pas următor ar putea fi implicarea Poliției Locale, a DSVSA și a Poliției Animalelor pentru aplicarea legii și informarea cetățenilor, inclusiv prin controale și recomandări privind accesarea programului de sterilizare.
În prezent, proiectul rămâne în analiză la nivelul Consiliului Local, urmând ca aleșii să decidă dacă regulamentul va fi modificat pentru a facilita accesul la sterilizarea gratuită a animalelor de rasă comună din municipiu.





