2.9 C
Sibiu
vineri, 27 februarie, 2026

Primarul din Cisnădie a ironizat petiția semnată de peste 100 de persoane privind containerele subterane. Tensiuni în Consiliul Local pe tema platformelor de gunoi

Știri din Județ

Publicitate
Primarul orașului Cisnădie, Mircea Orlățan, a tratat cu ironie intervenția lui Andrei Bitu, cetățean care a depus o petiție semnată de peste 100 de persoane din oraș privind situația containerelor subterane de gunoi.

În cadrul ședinței de Consiliu Local, Andrei Bitu a amintit că a depus o petiție referitoare la „acele pubele subterane”, menționând că documentul se află în lucru la compartimentele de specialitate. Primarul a confirmat că problema a mai fost discutată și a susținut că aceste containere au fost realizate fără proiect și fără autorizații.

„Sunt niște gropi de gunoi și de șobolani”, a afirmat Orlățan, explicând că readucerea lor „la normalitate” ar costa aproximativ 600.000 de euro, la care s-ar adăuga 50-60.000 de euro anual pentru mentenanță. În opinia sa, soluția ar fi acoperirea gropilor și aducerea pubelelor la nivelul solului, investiție estimată la aproximativ 150.000 de lei.

Nu este pentru prima dată când primarul Mircea Orlățan avansează în ședințele Consiliului Local valori financiare semnificative fără a prezenta, în același cadru public, documente justificative precum expertize tehnice, devize detaliate sau studii de specialitate care să fundamenteze cifrele vehiculate. Lipsa unor astfel de documente anexate dezbaterii alimentează controverse în rândul consilierilor și al cetățenilor.

Primarul a pus sub semnul întrebării și relevanța susținerii publice invocate de Andrei Bitu, făcând referire la un grup de WhatsApp cu peste 700 de membri. „E un grup de WhatsApp în care dumneavoastră ați invitat oameni din toată România”, a spus Orlățan, sugerând că nu ar fi vorba exclusiv despre cetățeni ai Cisnădiei. El a comparat dorința de a păstra sistemul subteran cu „a avea avioane” fără a exista resursele financiare necesare, invocând limitele bugetare ale orașului.

Primarul l-a ironizat pe un consilier local

În momentul în care s-a discutat despre costuri, consilierul local PNL Aron Bobeanu a intervenit pentru clarificări. După ce primarul a menționat suma de 600.000, Bobeanu a cerut precizări, iar Orlățan a subliniat că este vorba despre 600.000 de euro, nu de lei. Pentru varianta aducerii la nivelul solului, edilul a reiterat suma de aproximativ 150.000 de lei, adică aproximativ 30.000 de euro.

Tonul discuției a devenit însă tensionat, iar primarul a avut o replică considerată arogantă la adresa consilierului. „Notați-vă dacă nu înțelegeți bine cifrele sau nu le țineți minte”, i-a spus Mircea Orlățan lui Aron Bobeanu, în contextul discuției despre diferența dintre sumele exprimate în euro și cele în lei.

Aron Bobeanu a susținut însă că, în urma unui control efectuat personal la platforme, acestea ar putea fi reparate. „Nu există apă în ele. Eu nu am văzut șobolani”, a declarat consilierul, adăugând că a transmis fotografii pe grupul de WhatsApp al Consiliului Local. Acesta a subliniat că peste 100 de persoane au semnat petiția prin Andrei Bitu și a acuzat faptul că primarul nu ține cont de opinia acestora.

În replică, Mircea Orlățan a afirmat că administrația va analiza situația și va reveni cu un răspuns, menținând însă poziția potrivit căreia investiția în reabilitarea sistemului subteran este prea costisitoare în raport cu prioritățile actuale ale orașului.


Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Puncte vitale pentru CSC Șelimbăr

ACS Mediaș și Inter Sibiu revin pe teren