ACS Mediaș s-a impus categoric, scor 4-0, pe teren propriu, în fața formației Gilortul Târgu Cărbunești, într-un meci disputat în etapa a 18-a din Liga III, Seria 6.
Scorul a fost deschis în minutul 25 de Victoraș Astafei, care a transformat cu siguranță o lovitură de la 11 metri. Chiar înainte de pauză, în minutul 45+1, Andrei Roșu a majorat avantajul, tot din penalty, stabilind scorul primei reprize la 2-0.
La reluare, elevii Mediașului au continuat în același ritm. În minutul 48, Raul Orlandea a făcut 3-0, cu un șut plasat perfect în dreapta portarului. Scorul final a fost stabilit în minutul 65 de Cristi Pajco, care a transformat penalty-ul obținut tot de el, ducând avantajul la 4-0.
În etapa următoare, ACS Mediaș va evolua în deplasare, sâmbătă, 7 martie, de la ora 15:00, împotriva formației Viitorul Dăești.





