USR a lansat la Sibiu proiectul „România 2036”, o campanie de politici publice prin care partidul își propune să construiască o viziune strategică pentru următorul deceniu. Anunțul a fost făcut în cadrul Congresului „Viitorul acum”, desfășurat la Sibiu, în contextul în care formațiunea marchează 10 ani de la înființare.
Potrivit liderilor USR, inițiativa reprezintă cea mai amplă campanie de soluții pentru viitorul țării lansată de partid și marchează o schimbare de abordare: trecerea de la reacția la crizele curente la planificarea pe termen lung.
Dominic Fritz: „Un exercițiu de responsabilitate și curaj intelectual”
Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat că proiectul vine într-un moment în care politica românească este marcată de lipsa coerenței și a viziunii strategice.
„Într-un moment în care politica românească suferă de lipsă de coerență, viziune și planificare strategică, acest proiect este un exercițiu de responsabilitate și curaj intelectual. Construim, printr-un proces deschis tuturor românilor, un document strategic cu ținte clare și pași bine definiți. În lunile următoare, vom genera o dezbatere națională despre cum construim România 2036, pe care vrem să o purtăm nu doar în urban, ci și în rural”, a declarat Dominic Fritz, la Congresul de la Sibiu.
Liderul USR a subliniat că obiectivul este implicarea societății într-o dezbatere amplă despre direcția în care ar trebui să se îndrepte România până în 2036.
Patru teme strategice pentru următorul deceniu
Proiectul „România 2036” a debutat cu o etapă internă de selecție a priorităților. Membrii USR au votat patru teme considerate esențiale pentru viitorul țării, dintr-un total de șapte propuneri.
Prima temă este viitorul educației. USR pornește de la premisa că, în 2036, sistemul educațional va trebui să răspundă unor provocări majore, precum automatizarea muncii, diversitatea culturală și nevoia de învățare continuă. Dezbaterea vizează modul în care ar trebui să arate o școală relevantă în 2036, ce competențe vor fi esențiale pentru cetățeni activi și adaptabili și cum poate fi construit un sistem flexibil și echitabil, conectat la realitățile tehnologice și sociale.
A doua direcție este viitorul sănătății. În viziunea inițiatorilor, sistemul sanitar din 2036 ar trebui să fie digitalizat, centrat pe prevenție și capabil să reacționeze rapid la crize. Sunt vizate reforme pentru combaterea bolilor cronice, susținerea sănătății mintale, integrarea tehnologiei în îngrijire, dar și asigurarea echității în accesul la servicii medicale și a sustenabilității financiare.
Cea de-a treia temă este viitorul siguranței naționale. USR susține că, peste un deceniu, securitatea nu va mai însemna doar apărare militară, ci și capacitatea de a gestiona riscuri cibernetice, energetice și informaționale. Printre întrebările lansate în dezbatere se numără reforma instituțiilor, protejarea democrației într-un mediu global instabil și rolul României în arhitectura de securitate europeană.
A patra temă vizează viitorul satului românesc. Proiectul pleacă de la ideea că, în 2036, ruralul poate deveni fie un spațiu revitalizat și prosper, fie o zonă accentuat afectată de depopulare și declin economic. Sunt aduse în discuție digitalizarea, infrastructura inteligentă, dezvoltarea economiei locale și crearea unor condiții care să îi determine pe tineri să rămână sau să revină în sate.
Etape: experți externi, dezbatere națională și propuneri legislative
În luna martie, proiectul intră într-o nouă etapă. Fiecare dintre cele patru teme va fi analizată de câte un expert extern, care va avea libertatea de a imagina scenarii pentru România anului 2036. Rolul acestora, potrivit USR, nu este de a oferi soluții finale, ci de a stimula dialogul și dezbaterea publică.
Scenariile vor fi lansate într-o dezbatere națională, care va include atât mediul urban, cât și comunitățile rurale. Ulterior, proiectul va intra în etapa de co-creare a politicilor publice, cu obiectivul de a genera modificări legislative concrete.
Toate scenariile, ideile și propunerile rezultate din acest proces vor fi reunite într-un document strategic intitulat „România 2036”. Documentul urmează să fie prezentat oficial la Congresul Național al USR din toamnă.





